Noua companie aeriană lansată: Nu avem nevoie de certificat de operator aerian eliberat de AAC din Moldova
Companie HiSky își exprimă nedumerirea față de comunicatul remis în seara zilei de 20 februarie, 2020 de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), informează OFICIAL.
„Constatăm că AAC se expune pe aspecte care demonstrează un vădit caracter de neprofesionalism și chiar rea-intenție. Reiterăm faptul că compania HiSky se lansează pe piața serviciilor avia în parteneriat cu operatorul român Cobrex Trans – companie certificată de Autoritatea Română și EASA. Altfel spus, operarea zborurilor în contextul acestui parteneriat nu necesită un cetificat de operator aerian eliberat de AAC din Moldova. Regretăm faptul că Autoritatea Aeronatică Civilă adoptă poziții bazate pe rea-intenție. Ieri, la 16:55, am avut o discuție în cadrul căreia i-am anunțat că vom zbura sub AOC românesc. Dânșii au luat act, iar astăzi ne-au trimis o notificare cu 5 minute înainte de a publica comunicatul respectiv – fapt care demonstrează încă odată înverșunarea lor împotriva unui proiect de succes ca HiSky”, a declarat Iulian Scorpan, directorul HiSky.
Compania face apel către Autoritatea Aeronautică Civilă, dar și către instituțiile căreia se subordonează această entitate, să se abțină de la informații denaturate care compromit imaginea HiSky. În caz că aceste atacuri vor continua, ne rezervăm dreptul să rezolvăm aceste dispute pe căi judiciare.
Conducerea companiei menționează că, actele necesare au fost emise în strictă conformitate cu regulamentele europene de certificare și standardele internaționale de siguranță aeronautică, în România. Cobrex Trans a obținut toate autorizațiile de zbor în toate aeroporturile europene.
Totodată, la comunicat a fost atașată o copie certificatului de operator aerian (AOC) al companiei Cobrex Trans – actul de bază care confirmă faptul că sunt companii cu acte în regulă și într-un final – că pot opera zboruri conform orarului anunțat.