Noile funcționalități ale Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor – analizate

Noile funcționalități ale Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor – analizate

Noile funcționalități ale Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) au fost analizate ieri de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, și echipa dezvoltatorilor implicați în procesul de elaborare. Participanții la discuții au stabilit principiile de configurare a noii versiuni și au convenit asupra modificărilor ce urmează a fi făcute pentru îmbunătățirea acesteia, informează Oficial. 
Potrivit unui comunicat de presă, echipa dezvoltatorilor au identificat practicile învechite de utilizare a programului actual și a propus soluții, viabilitatea cărora vizează numărul unic al dosarului, repartizarea cererilor conexate la același dosar, transferul electronic al dosarelor între instanțe, nivelul de acces al părților implicate și al personalului instanței. De asemenea, au fost propuse ajustări pentru excluderea procedurilor repetitive, ce vor reduce cheltuielile și timpul dedicat unui dosar.
La atelierul de discuții au participat membri ai programului Justiție Transparentă susținut de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), Centrului de Telecomunicații Speciale (CTS).
Amintim că, Programul pentru Justiție Transparentă a fost lansat în luna iunie 2017 pentru perfecționarea administrării și transparenței instituțiilor din sectorul justiției, prin utilizarea tehnologilor moderne. Programul va dura doi ani și are un buget de 4,9 milioane dolari. Noile funcționalități vor oferi sistemului judecătoresc soluții eficiente de îmbunătățire a managementului informației și de creare a unui sistem transparent, aproape de cetățeni.
Mihaela Rotari
Share