Noi reguli de dotare pentru structurile MAI
Polițiștii, pompierii, salvatorii și carabinierii vor fi dotați mai rapid cu echipamentele și tehnica necesară și vor putea interveni mai eficient în situații de urgență. Guvernul a modificat modul de asigurare cu resursele materiale a autorităților din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
„Aceste modificări vor contribui la creșterea capacității de reacție a subdiviziunilor MAI, intervenții mai rapide și eficiente pentru siguranța publică și dotarea corespunzătoare a personalului și tehnicii. O instituție mai bine dotată și mai flexibilă în luarea deciziilor înseamnă, în final, o protecție mai bună pentru cetățeni”, a menționat Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
În prezent, regulile privind dotările – de la autovehicule de serviciu și echipamente tehnice până la rechizite logistice – sunt stabilite prin hotărâri de Guvern. Această procedură complicată și lentă îngreunează capacitatea de a răspunde rapid la situații neprevăzute.
Potrivit proiectului, normele de dotare vor fi stabilite de MAI. Astfel, procesul de echipare va deveni mult mai simplu, va fi redusă birocrația, iar subdiviziunile se vor adapta mai ușor la provocările actuale, inclusiv în situații de criză.











