Noi decizii de la Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică!

Noi decizii de la Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică!

Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică (CNESP) s-a întrunit astăzi în ședință.

„Gradele de alertă corespunzătoare nivelului de risc al transmiterii virusului Covid-19 vor fi atribuite la nivel teritorial, în dependență de mai mulți indicatori, care vor fi calculați de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) o dată la 14 zile. În baza acestora, Comisiile teritoriale de sănătate publică vor stabili măsurile de sănătate publică corespunzătoare gradului de alertă din teritoriul administrativ gestionat”, se menționează într-un comunicat.

De asemenea, se anunță că se admite desfășurarea expozițiilor, festivalurilor și târgurilor agricole specializate, cu respectarea instrucțiunilor privind măsurile de prevenire și control a infecției COVID – 19.

Totodată, a fost permisă desfășurarea activităților, cu prezența spectatorilor, în incinta instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură. Decizia finală de a redeschide instituțiile de cultură va aparține fondatorilor, doar după ce vor întruni toate regulile menționate în instrucțiunea CNESP.

Numărul spectatorilor va fi limitat la 50% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanței între persoane de cel puțin 1.5 metri. Purtarea măștilor va fi obligatorie pe toată durata evenimentului, care nu va depăși 2 ore.

Doina Secrieru

Share