Un fost angajat al Trupelor de Carabinieri – reținut pentru trafic de copii

Un fost angajat al Trupelor de Carabinieri – reținut pentru trafic de copii

În rezultatul percheziţiei efectuate într-un apartament din municipiul Chişinău, de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii CCTP al MAI, au fost reţinute două persoane, şi anume: un fost angajat al Trupelor de Carabinieri şi concubina acestuia, bănuite de comiterea traficului de copii în scop de exploatare sexuală comercială, prin abuz de vulnerabilitate a persoanei, exprimată prin situaţia precară din punct de vedere al supravieţuirii sociale.

Din materialele cauzei rezultă, că persoanele reţinute, acţionând de comun acord, recrutau persoane minore prin intermediul portalurilor „WEB” şi le adăposteau la domiciliul bănuiţilor din municipiul Chişinău, după care, conducându-se de motivul de profit, au organizat plasarea anunţurilor pe site-ul 999.md cu pozele minorelor, acestea fiind ulterior supuse exploatării sexuale contra plată de către mai mulţi bărbaţi.

În prezent sunt întreprinse măsurile necesare pentru identificarea tuturor victimelor şi stabilirea cuantumului veniturilor obţinute de către bănuiţi.

Bănuiţii au vârsta cuprinsă între 19 şi 21 de ani şi la moment sunt reţinute pe un termen de 72 ore, după care după înaintarea învinuirii, de către procurori vor fi înaintate demersuri pentru plasarea acestora în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de care sunt acuzate, făptuitorii riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani.

Mihaela Rotari

Share