Muzeul Naţional de Artă al Moldovei desfășoară evenimente prilejuite Zilei Internaţionale a Familiei şi Zilei Internaţionale a Copilului.
Miercuri, 20 mai, începând cu ora 11.00, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei vă invită la evenimentele prilejuite Zilei Internaţionale a Familiei şi Zilei Internaţionale a Copilului.
În contextul acestor sărbători frumoase, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei organizează o serie de evenimente, care vor demara la ora 11.00, în scuarul „O. Ghibu” aferent muzeului (str. A. Puşkin).
A devenit deja o tradiţie participarea copiilor împreună cu adulţii la crearea lucrărilor de artă în diverse genuri şi tehnici într-un spaţiu muzeal, unde toţi au posibilitatea să-şi manifeste pe deplin imaginaţia şi să se exprime prin desen.
Concomitent vor evolua colective de copii de la liceele „Gheorghe Asachi”, „George Meniuc”, ”Nicolae Sulac”, „Ion Creangă” etc. Picii vor avea posibilitatea să susţină părinţii care vor participa la un concurs între familii, să deseneze în pastel, creion, cu cretă pe asfalt. Câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome de merit, iar Compania Sandriliona va servi copiii cu îngheţată.
Ziua Internaţională a Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 20 septembrie 1993, în baza Rezoluției 47/237, reprezentând o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile.
Ziua copilului (numită şi Ziua internaţională a copilului) pentru prima dată aceasta a fost menţionată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua copilului” în lista de sărbători. În anul 1954 Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare tuturor statelor să dispună o zi pentru sărbătorirea Zilei copilului.
Mihaela Rotari