Monica Babuc: Dezvoltarea instituțiilor de cultură din țară este posibilă numai cu management performant

Monica Babuc: Dezvoltarea instituțiilor de cultură din țară este posibilă numai cu management performant

Luni, 10 aprilie, ministrul Culturii Monica Babuc s-a aflat într-o vizită de lucru în raionul Anenii Noi, unde a avut o întâlnire cu primarii mai multor localități, managerii și specialiștii instituțiilor de cultură locale, pentru a discuta despre prioritățile și problemele în activitatea culturală a raionului.

Potrivin unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor, Monica Babuc s-a referit la importanța implicării autorităților publice locale în dezvoltarea capacităților instituțiilor de cultură din raion de a desfășura diverse activități cultural-artistice și sociale. Oficialul a adus exemplul mai multor localități din țară, unde prin consolidarea mai multor factori de decizie de nivel local, casele de cultură au fost transformate în centre comunitare multifuncționale.

Totodată, ministrul Culturii a afirmat că dezvoltarea instituțiilor de cultură din țară este posibilă numai fiind susținute de un management performant și un personal bine pregătit. Monica Babuc a făcut apel către oamenii de cultură și primarii prezenți în sală, să aplice la proiectele culturale finanțate din bugetul de stat, precum și la cele editoriale, remarcând faptul că aplicarea la diverse proiecte oferă mai multe şanse de a accede la surse de finanţare internă şi externă.

Un subiect aparte al discuțiilor a vizat problema salarizării oamenilor din domeniul culturii, care la etapa actuală salariul mediu al unui angajat în domeniul culturii este cel mai mic din sectorul bugetar, constituind 2631 lei pe lună. Monica Babuc a vorbit despre faptul că reprezentanții Ministerului Culturii au fost incluși în grupul de lucru de pe lângă Prim-ministru privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar. În context, Monica Babuc a notat noile reforme introduse de actuala guvernare, privind sistemul de sănătate și cel de pensii, explicând mecanismul de realizare al acestora.

Alte subiecte abordate s-au referit la dezvoltarea profesională a persoanelor angajate în domeniul culturii, numărul insuficient al acestora, precum și la valorificarea obiectivelor de patrimoniu cultural, activitatea instituțiilor de învățământ cu profil artistic etc.

Mihaela Rotari
Share