„Moldsilva”: Tăierile ilicite de conifere sunt sancţionate conform legislaţiei

„Moldsilva”: Tăierile ilicite de conifere sunt sancţionate conform legislaţiei

„Această perioadă a iernii aduce un motiv minunat pentru buna dispoziţie, veselie şi sărbători, iar pomii de Crăciun vor întregi acest minunat prilej. Totuşi, este regretabil faptul că unii cetăţeni admit diverse acţiuni ilicite pentru a intra în posesia acestora, iar în consecinţă are de suferit integritatea fondului forestier,” – comunică „Moldsilva” .

Astfel, Agenţia „Moldsilva” atenţionează că tăierile ilicite a pinului, molidului sau a oricăror conifere din fondul forestier al Republicii Moldova este strict interzisă, iar cei care întreprind asemenea acţiuni, vor avea de suportat consecinţele aplicării cadrului legal din ţara noastră.

Conform p. 2 al Anexei nr. 1 a Codului Silvic nr.887 din 21.06.1996, în cazul tăierii ilicite şi vătămării până la gradul de încetare a creşterii în perioada decembrie-ianuarie a arborilor de conifere, cuantumul despăgubirilor se calculează conform tarifelor indicate și constituie de la 1000 până la 2000 lei, iar amenda conform Codului Contravențional Nr. 218 din 24-10-2008 este de la 1200 până la 1500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

Totodată, silvicultorii anunţă că echipele mobile ce au menirea să contracareze acţiunile ilegale din cadrul fondului forestier, vor fi sporite numeric şi în colaborare cu alte organe abilitate ale statului, vor atrage o atenţie sporită neadmiterii tăierilor ilicite a pomilor de Crăciun.

Share