„Moldsilva”: Campania de plantare a arborilor demarează la 24 octombrie curent, cu ample acțiuni eco-civice

„Moldsilva”: Campania de plantare a arborilor demarează la 24 octombrie curent, cu ample acțiuni eco-civice

Campania de plantare a arborilor, în toamna curentă, cu genericul tradițional Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, demarează la 24 octombrie, curent, cu ample acțiuni eco-civice, ce reunesc întreaga societate, informează OFICIAL.

Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” a fost instituită prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.27 din 13.02.1995, scopul fiind înverzirea Plaiului Natal (crearea de noi păduri, fâşii forestiere de protecţie a câmpurilor, parcurilor, scuarelor, aliniamentelor de-a lungul drumurilor publice). Iniţial acţiunea de înverzire se desfăşura primăvara, în luna aprilie, iar din anul 2010 se desfăşoară în ultima sâmbătă a lunii octombrie.

Dumitru Cojocaru – directorul Agenției „Moldsilva”, a declarat că începând cu 15 octombrie a.c. a fost deja dat startul lucrărilor de regenerare în fondul forestier național, în aceste acțiuni fiind antrenați angajații celor 24 de entități silvice subordonate. Aceste angajamente ale silvicultorilor vor include: lucrări de plantare a arborilor, ajutorarea regenerării naturale prin semănatul sub masiv, lucrări de completare cu puieți, scoaterea și sortarea acestora din pepiniere.

Totodată, în toamna anului curent, în cadrul lunarului de înverzire a Plaiului Natal, entităţile silvice subordonate Agenţiei „Moldsilva” vor activa pentru:

– crearea culturilor silvice în fondul forestier pe o suprafaţă de cca 697 ha utilizând cca 3,5 milioane de puieţi şi încorporând în sol 7 tone de ghindă;

– efectuarea lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafaţă de circa 580 ha încorporând în sol cca 60 tone de ghindă;

– efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenţi pe o suprafaţa de 2923 ha utilizând cca 7 milioane de puieţi.

Pentru buna organizare a campaniei de plantare a arborilor şi  asigurarea populaţiei cu material săditor, Autorităților Publice Locale de nivel I și II, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor, întreprinderilor, a altor instituţii bugetare, Agenţia „Moldsilva, la fel ca și în anii precedenți, a înaintat Fondului Ecologic Național propunerea de proiect „Crearea şi ameliorarea spaţiilor verzi”. Ulterior a fost aprobat  proiectul  Nr. 6294  din 04.02.2020 .

Pentru executarea lucrărilor de plantare şi completare a culturilor silvice, precum şi pentru dezvoltarea reţelei de spaţii verzi, în cadrul lunarului de înverzire a Plaiului Natal, entităţile silvice au crescut în pepinierele silvice peste 13 milioane de puieţi cu un spectru de 60 specii, ce va fi utilizat atât pentru necesitățile proprii cât și pentru solicitările Autorităților Publice Locale de nivel I și II, agenților economici și alte instituții.

Pentru Întreprinderea Municipală „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” din capitală sunt rezervate  100 mii bucăţi de arbori și arbuști, ce deja sunt plantați și vor readuce Chișinăului faima de odinioară de oraș verde și ecologic.

Totodată Agenţia „Moldsilva” prin intermediul entităților din teritoriu va crea condițiile necesare pentru toate instituțiile precum și pentru persoanele fizice ce doresc să se implice și să participe în cadrul campaniei de plantare ce demarează cu ocazia Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului “Un arbore pentru dăinuirea noastră”.

Angajații instituţiilor statului vor fi implicați la lucrări de împădurire şi regenerare în următoarele entităţi silvice: ÎS Chişinău, ÎS Hânceşti-Silva, ÎS Orhei, ÎSC Sil-Răzeni, ÎSC Străşeni, ÎS Călărași, ÎS Nisporeni-Silva, ÎSC Cimișlia, ÎS Iargara, ÎS Tighina.

În același context, Agenţia „Moldsilva”, poate sprijini cu asistență tehnica inițiativele ce vizează împădurirea unor terenuri din afara fondului forestier naţional, inapte folosinţelor agricole.

Acțiunile date vor contribui la regenerarea pădurilor și extinderea suprafețelor cu vegetație forestieră precum și la îmbunătățirea condițiilor de mediu.

Cristina Pendea

Share