Moldovenii au consumat în decembrie peste 143 mln. metri cubi de gaze naturale

Moldovenii au consumat în decembrie peste 143 mln. metri cubi de gaze naturale

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie a anului trecut a constituit 143,3 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 3,97% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna noiembrie 2024 acest indicator a crescut cu 20,2 milioane de metri cubi, sau cu 16,4%.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 decembrie 2024, au achitat 98,3% din sumele facturate, ceea ce este cu 0,7 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,1%, sau cu 1,5 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, fiind cu 3 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 147 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 353,7 mii lei. Totodată, față de 96 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2024 se ridică la 99%, și constituie 8,496 miliarde lei, sau cu 30,7% mai puțin în comparație cu aceeași perioada anului trecut, fapt cauzat de tarifele ajustate.

În cazul apariției întrebărilor, legate de facturarea consumului de gaze naturale în luna decembrie 2024, consumatorii pot apela la numărul unic de telefon 1304 (1305 în cazul capitalei), precum și să recurgă la expedierea adresării (petiției) prin intermediul serviciului “Cabinetul personal consumator” de pe site-ul www.moldovagaz.md.

Concomitent este de menționat că din data de 26 octombrie 2024 pentru consumatorii din municipiul Chișinău, SRL „Chișinău-gaz”, a lansat o aplicație nouă de colectare online a indicilor contorului pe platforma Telegram. Astfel, indicațiile contorului de gaze pot fi expediate și prin la telegram bot-ul, disponibil la adresa https://t.me/indicii_contorului_de_gaze_bot

Share