Moldova și Belarus – colaborare în domeniul informațiilor juridice
Centrul de Informații Juridice (CIJ), subordonat Ministerului Justiției, a încheiat recent un acord de colaborare cu instituția omoloagă din Belarus, subordonată Președinției acestui stat. Astfel, cele două autorități vor face un liber schimb de practici pentru îmbunătățirea și facilitarea accesului publicului larg la actele oficiale.
În baza acordului, reprezentanții CIJ vor face schimb de experiențe în procesul de publicare on-line a actelor juridice și de traducere electronică. De asemenea, prezintă interes modulul creat de partenerii acordului, destinat copiilor pentru cultura generală în domeniul juridic pe înțelesul lor.
În schimb, reprezentanții CIJ vor împărtăși colegilor din Belarus experiența implementării Registrului actelor juridice – Legis.md precum și Sistemului informațional destinat procesului de creație legislativă – E-Legislație.
Partenerii din Belarus implementează de 5 ani un sistem de publicare electronică a actelor oficiale, iar obligația de publicare inclusiv în formă tipărită, pe hârtie, a fost exclusă. Procedura din această țară include publicarea actelor emise de autoritățile publice locale, facilitând astfel accesul cetățenilor la informația de interes comun.
Menționăm că, acordul semnat de CIJ este primul acord de acest gen și prevede adițional, accesul la banca de date a actelor juridice ale Belarusului, ce conține toate actele normative adoptate, precum și viceversa.
Mihaela Rotari