Moldova devine prima țară din regiune care oferă acces rapid și gratuit la legislația și reglementările din sectorul de construcție

Moldova devine prima țară din regiune care oferă acces rapid și gratuit la legislația și reglementările din sectorul de construcție

Profesioniștii din domeniul construcțiilor, autoritățile publice locale, dar și orice persoană interesată de acest domeniu pot obține rapid și gratuit acces la actele normative și reglementările pentru a realiza proiecte de construcție prin accesarea noii platforme online www.ednc.gov.md .

Astfel, Moldova devine prima țară din regiune care oferă acces gratuit la un spectru larg de informații pentru sectorul construcțiilor necesare de la etapa de proiectare și până la darea în exploatare a obiectelor.

Portalul a fost creat la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu suportul Programului Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), finanțat de USAID. Recent platforma www.ednc.gov.md , disponibilă în limbele română, rusă și engleză, a fost prezentată specialiștilor din domeniul construcțiilor, arhitecților, inginerilor și antreprenorilor din domeniu.

Sistemul include peste o mie de surse cu referire la legislația națională și cea europeană, normativele tehnice, standardele de construcție, regulamente și instrucțiuni. De asemenea, platforma oferă posibilitatea de căutare rapidă a documentelor necesare, dar și de recepționare a notificărilor în timp real despre noile modificări și actualizări în legislația din domeniul construcțiilor.

Platforma modernizată permite încarcarea paginilor în maximum 3 secunde, compartativ cu vechea versiune a portalului care avea nevoie de până la 5 minute pentru încarcarea paginii, iar accesul la documentele voluminoase era posibil doar prin expediere la solicitare de autoritățile publice responsabile.

Administratorii portalului afirmă că, grație disponibilității informației în mai multe limbi, în prezent portalul este accesat atât de profesioniști din Republica Moldova, cât și de peste hotarele țării.

Share