Modul inedit în care a marcat cei 75 de ani ai Universității de Medicină un medic rezident!

Modul inedit în care a marcat cei 75 de ani ai Universității de Medicină un medic rezident!

A marcat cei 75 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” prin parcurgerea a 75 de km. Este exemplul medicului rezident Iurie Noroc, care a atins acest rezultat în 7 ore și 40 de minute. Astfel, tânărul de 26 de ani a încercat, prin propriul exemplu, să promoveze imaginea instituției de învățământ, dar și să inspire mai mulți oameni să practice sportul și modul sănătos de viață, informează OFICIAL.

Sportul întotdeauna a reprezentat unul dintre principalele priorități pentru medicul rezident. Practică fotbalul de 16 ani, atletismul de 5 ani, voleiul de 9 ani, șahul de 10 ani și alergatul de 3 ani. Chiar dacă sunt cea mai recentă descoperire, cursele lungi îi aduc multă satisfacție și împlinire. Până acum, a participat la șase maratoane, zece semimaratoane și cinci ultramaratoane.

Cea mai mare reușită sunt cei 160 de km alergați timp de 2 zile, în scop caritabil.

122789768_10157371760065303_2894892282774881598_o-1024x757

„Este vorba despre ultramaratonul Rubicon din 2018. Am alergat pentru Patricia, o fetiță bolnavă de cancer. Avea atunci 4 ani. Am adunat bani pentru tratamentul ei. Este diagnosticată cu neuroblastom. E o copilă foarte curajoasă. M-a încurajat și mi-a dat forță să alerg, pentru că a fost o cursă dificilă. Era în luna februarie, timpul foarte prost, ploua și am alergat inclusiv pe timp de noapte”, spune Iurie Noroc.

De trei ani, medicul își începe aproape toate diminețile pe terenul de sport sau în parc. „Alerg minim 10 km la începutul fiecărei zile. Când mă trezesc la ora 5:00, orașul încă doarme. Dimineața, când alerg, reușesc să-mi stabilesc toate planurile pentru acea zi și uneori încerc să trasez în minte și prioritățile pentru ziua următoare”, povestește medicul rezident.

Tânărul spune că a parcurs cu ușurință cei 75 de km la maratonul organizat de USMF „Nicolae Testemițanu” cu prilejul celor 75 de ani de la fondare, deoarece a avut parte de foarte multă susținere.

122826276_10157371767670303_5758843083672725778_o-1024x738

„Inițiativa organizării unui astfel de maraton a venit tot din partea mea. Timp de 3 ani am fost vicepreședintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină și șeful Departamentului Sport în cadrul organizației. Scopul acestor 75 de km nu a fost pentru a demonstra că eu sau colegii mei putem alerga, dar de a transforma acești 75 de ani în 75 de km, în semn de recunoștință față de toți profesorii, lucrătorii universității care ajută generații întregi să devină medici și să salvează vieți”, punctează medicul.

În prezent, tânărul activează în calitate de medic rezident la SCR „Timofei Moșneaga”, în secția de otorinolaringologie. Iurie Noroc recunoaște că a avut intenția de a pleca peste hotare, dar sentimentul de autoregăsire, aici, acasă, l-a împiedicat să facă acest pas.

„Am vrut să-mi continui studiile de rezidențiat în România, dar nu am putut să plec. Visul meu este să fiu medic, să pot ajuta pacienții și să profesez la universitate. Cred că asta ar fi cel mai frumos lucru care s-ar întâmpla. Mi-au plăcut foarte mult anii studenției, îmi este foarte dor de acea perioadă, chiar dacă au fost multe nopți nedormite”, menționează doctorul.

Medicul spune că zilnic se conduce după lozinca: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, iar acest lucru îl ajută să fie un om organizat și echilibrat. Iurii Noroc își propune să alerge la următoarele maratoane doar în scop caritabil.

Mihaela Rotari

Share