Amenzi mai mari pentru cei care nu vor acorda prioritate pietonilor
În cadrul ședinței Guvernului de astăzi, ministrul Afacerilor Interne a prezentat proiectul hotărîrii Guvernului pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte legislative, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă nr. 139 din 3 mai 2018 de un grup de deputați.
Acest proiect prevede modificarea și completarea Legii privind siguranța traficului rutier, precum și a Codului contravențional, prin reglementarea clară a unor norme de conducere preventivă aplicabile conducătorilor de autovehicule, ciclomotor sau de motocicletă.
Astfel, Legea nr. 131 din 2007 se completează cu o obligație suplimentară pentru bicicliști, conducători de vehicule cu tracțiune animală și pietoni cu cărucioare. Aceștia, la fel ca și alți participanți la trafic, vor fi obligați să nu folosească în timpul mersului telefoane mobile, sau alte dispozitive care distrag atenția și prezintă pericol.
Aceste modificări prevăd neadmiterea în timpul condusului mijloacelor de transport, a acțiunilor ce le pot distrage atenția șoferilor, activități manifestate inclusiv prin folosirea telefoanelor mobile sau a dispozitivelor similare cu excepția: apelurilor telefonice prin dispozitive tip „mâini libere” fără fir integrate ale vehiculelor, folosirii telefoanelor mobile sau a dispozitivelor similare în scopul utilizării sistemelor de navigație GPS, și cu excepția apelurilor telefonice efectuate la serviciile de urgențe. Pentru folosirea acestor dispozitive (telefoane, aparate foto ș.a) șoferii sunt sancționați cu amenzi de la 450 – 600 de lei și 3 puncte de penalizare.
Totodată, a fost aprobată majorarea sancțiunilor contravenționale pentru neacordarea priorității pietonilor și a bicicliștilor în traficul rutier. Conform acestor schimbări ale Codului contravențional, la prima abatere, șoferii vor primi o amendă de la 12-24 uc (600 – 1200 lei) și 3 puncte de penalizare, iar la abaterea repetată, această amendă va crește de la 40-60 uc (2000 – 3000 lei) și 6 puncte de penalizare. În prezent valoarea acestor sancțiuni sunt de la 3-6 uc și 2 puncte de penalizare.
Mihaela Rotari