Modificarea legislației din domeniul proprietății intelectuale – analizată într-o dezbatere
La 9 august curent, AGEPI a lansat o nouă rundă de dezbateri publice pe marginea propunerilor de modificare a legislației din domeniul proprietății intelectuale.
În cadrul întrunirii specialiștilor AGEPI cu mandatarii autorizați în proprietatea intelectuală au fost puse în discuție propunerile de modificare a Legii nr. 161/2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale și Legii nr. 38/2008 privind protecția mărcilor.
În adresarea sa către cei prezenți la întrunire, Andrei Popa, Director general interimar al AGEPI, a menționat despre importanța unei participări active a mandatarilor autorizați la dezvoltarea sistemului de proprietate intelectuală în Republica Moldova, inclusiv la procesul legislativ în domeniul de referință și i-a îndemnat pe mandatari să formuleze propuneri constructive în acest sens.
Proiectul de lege vizează în special procedura de înregistrare a mărcilor și designului industrial și vine să răspundă solicitărilor mediului de afaceri, simplificând procedurile, inclusiv micșorând termenele de obținere a drepturilor asupra mărcilor și designului industrial.
Într-o lume modernă timpul este determinant pentru o afacere de succes, astfel, reducerea termenelor de examinare și acordare a drepturilor este considerată de către mediul de afaceri mai mult decât binevenită.
Profitând de ocazie, dl Popa a invitat mandatarii prezenți la eveniment să abordeze și alte subiecte de interes pentru ambele părți, accentuând faptul că aceștia reprezintă veriga de legătură între AGEPI și titulaturii drepturilor de proprietate intelectuală, fiind un partener strategic în asigurarea sustenabilității sistemului.
Directorul general interimar al AGEPI a ținut să reitereze importanța consolidării instituției mandatarului autorizat din RM și, respectiv, a asociației care îi reprezintă, și a asigurat audiența de susținere totală din partea Agenției pe această dimensiune.
În acest sens, a fost abordat stadiul de implementare a Codului de etică și conduită al mandatarilor autorizați în proprietatea intelectuală, aprobat în contextul Hotărârii Guvernului nr. 714 din 18.07.2018 dar și perspectivele de dezvoltare ale asociației mandatarilor autorizați.
Menționăm că, în vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului legii, consultările publice vor continua, prin desfășurarea dezbaterilor publice, cu participarea tuturor părților interesate.
Mihaela Rotari