Ministrul Ulianovschi, la discuții cu viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României
În cadrul vizitei pe care o efectuează la București, Tudor Ulianovschi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut, la 6 februarie, o întrevedere cu Ana Birchall, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe, discuția dintre cei doi oficiali s-a axat pe aspectele de bază ale cooperării dintre Republica Moldova și România atât în plan bilateral, cât și european. Apreciind excelenta experiență a interlocutoarei în problematica integrării europene, Ministrul s-a referit la stadiul actual al relațiilor țării noastre cu Uniunea Europeană. El a afirmat că Republica Moldova va continua implementarea reformelor, ajustarea instituțiilor la standardele europene în conformitate cu angajamentele asumate în fața forurilor comunitare.
Cu referire la cooperarea bilaterală, Tudor Ulianovschi a adus mulțumiri pentru asistența pentru dezvoltare oferită de Guvernul României Republicii Moldova, materializată în proiecte comune din diverse domenii cu un puternic impact social.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii asupra Parteneriatului strategic, care a stat la baza cooperării între cele două țări în ultimul deceniu și s-au referit la perspectivele dialogului bilateral pe care-l oferă acest important instrument strategic.
Doina Secrieru
Cand va fi intalnirea intre premieri? Asta ar fi o siguranta ca noi suntem in continuare state ce tin strans legatur.
relatiile aparent sunt foarte bune, or si pe langa colaborarea la vama, asistenta Romaniei pe plan european, o sa fie creat si un batalion special al armatelor Romaniei si Republicii Moldova!