Ministrul Justiției și Ambasadorii UE – la discuții. Ce a declarat șeful Delegației UE în RM

Ministrul Justiției și Ambasadorii UE – la discuții. Ce a declarat șeful Delegației UE în RM

Ministrul Justiției Vladimir Cebotari, s-a întâlnit cu ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Peter Michalko, și ambasadorii statelor membre UE. Ei au discutat despre principalele modificări legislative propuse pentru susținerea mediului de afaceri, potrivit unui comunicat de presă.

Vladimir Cebotari a informat despre cele mai relevante ajustări în legislație și a argumentat necesitatea aplicării lor. Cei prezenți au discutat despre proiectele de modificare a unor articole din Codul Contravențional, Penal, și de Procedură Penală. Acestea se referă la decriminalizarea unor componențe de infracțiuni economice, pedepsele neprivative de libertate, optimizarea competențelor unor organe de stat și interacțiunea acestora cu mediul de afaceri.

Peter Michalko a salutat intenția Ministerului Justiției de a face îmbunătățiri în domeniu, ce vor avea impact direct asupra cetățenilor moldoveni și investitorilor străini. Ambasadorul s-a interesat când vor fi aplicate și dacă ele implică anumite costuri. De asemenea, a precizat că este important ca organele ce vor efectua investigații în cazurile de corupție să își realizeze eficient activitatea.

Vladimir Cebotari a subliniat că modificările se vor aplica doar pentru infracțiunile economice, nonviolente, exceptând spălarea banilor. Adițional, ministrul a informat că la proiectul propus au colaborat și alte instituții – Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Serviciul Fiscal de Stat și societatea civilă reprezentată de organizații necomerciale. Modificările propuse se preconizează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018.

 

Doina Secrieru

 

Share