Ministrul Energiei, la Anenii Noi, a explicat semnificația stării de alertă timpurie în sectorul gazelor naturale
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a efectuat o vizită de lucru în raionul Anenii Noi, unde a discutat cu reprezentanții autorităților locale, cu oameni de afaceri din raion, dar și cu beneficiarii unor proiecte investiționale din satul Geamăna și Ciobanovca, care și-au instalat panouri fotovoltaice și au reușit să-și reducă semnificativ facturile la energie.
Ministrul a explicat semnificația stării de alertă timpurie în sectorul gazelor naturale și riscurile de care s-a pregătit Ministerul Energiei în legătură cu luptele de lângă stația de măsurare și comprimare a gazelor de la Sudjha.
Potrivit lui Victor Parlicov, Planul de iarnă al Ministerului Energiei prevede două scenarii, unul dintre care este refuzul Gazpromului de a livra gaze către regiunea transnistreană pe rute alternative, după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina, la 1 ianuarie 2025. Acest fapt, ar duce la un colaps al regiunii transnistrene și, probabil, la un val de refugiați intern pe malul drept.
“Anume acest scenariu, de care suntem pregătiți, se poate întâmpla în cazul unui incident la stația de măsurare și comprimare a gazelor din Sudjha, aflată într-o zonă în care se duc lupte. Gazprom are capacitatea tehnică să aducă gaze pe gazoductul transbalcanic, iar dacă va refuza să o facă, o poate face Energocom, dar cineva trebuie să plătească pentru gaze și pentru transport”, a spus Victor Parlicov.
Ministrul a subliniat că Republica Moldova nu mai depinde de contractul cu Gazprom, pentru aprovizionarea malului drept. Doar în 2023, consumatorii au plătit cu 60 de milioane de dolari mai puțin pentru gazele procurate pe piețele europene, decât dacă s-ar fi procurat de la Gazprom.
„Războiul din Ucraina a afectat mai multe țării din Europa, dar pe noi mai semnificativ. Dar din punct de vedere a securității energetice am făcut un salt imens și trăim astăzi într-o altă lume. De fapt, suntem dați drept exemplu și ar trebui să ne mândrim cu realizările noastre. Niciodată nu vom putea fi șantajați, așa cum s-a întâmplat până în 2022, pentru că putem aduce gaze măcar din SUA sau Qatar, a menționat Victor Parlicov.
Victor Parlicov a vorbit și despre proiectul de modificare a legii privind promovarea surselor de energie regenerabilă (SER), care a fost aprobat de Parlament în lectură finală și care aduce un șir de beneficii producătorilor de energie verde. Este vorba de facilitarea funcționării comunităților energetice locale, prin faptul că energia electrică produsă într-o anumită locație va putea fi consumată de membrii comunității în mai multe locuri de consum. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul prosumatorilor beneficiari ai mecanismului de facturare netă, inclusiv Asociațiilor de irigare, agricultorilor care își vor putea instala panouri și alimenta multiple puncte de consum, precum și utilaje situate în locații diferite – frigider, pompe de irigare, birouri, etc. Totodată, vor beneficia de aceste modificări și autoritățile publice locale, care pot instala panouri fotovoltaice și alimenta multiple clădiri publice – sistemul de iluminat stradal, grădiniță, școală, punct medical, primărie.