Ministrul Culturii a adus un omagiu maestrului Vladimir Curbet, cu ocazia aniversării a 85 de ani de la naștere

Ministrul Culturii a adus un omagiu maestrului Vladimir Curbet, cu ocazia aniversării a 85 de ani de la naștere

Ministrul Culturii Monica Babuc i-a adus ieri, 21 septembrie curent, un omagiu maestrului Vladimir Curbet cu ocazia aniversării a 85 de ani de la naștere.

În mesajul său de felicitare, ministrul Culturii și-a exprimat admirația și recunoștința pentru contribuția substanțială adusă de maestrul Vladimir Curbet culturii naționale, prin  conservarea și promovarea patrimoniului național imaterial. “Acest om nu numai că a readus costumul național, muzica tradițională și dansurile noastre populare de pe întreg arealul țării, dar a știut să facă din coregrafia Republicii Moldova o artă cu care a fost mândru să concureze alături de cei mai mari coregrafi din lume”, a declarat Monica Babuc. Oficialul și-a manifestat susținerea plenară pentru desfășurarea diverselor proiecte ale ansamblului „Joc”, menționând organizarea de către Ministerul Culturii a unui spectacol jubiliar dedicat aniversării a 70 de ani a ansamblului „Joc” care va avea loc pe data de 31 octombrie 2015 la Palatul Național.

Talentatul și inegalabilul coregraf Vladimir Curbet devine‚ începând cu anul 1957, director artistic și coregraf principal de balet al Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare “Joc”. Artist de formație enciclopedică, pasionat etnograf și folclorist, maestrul Vladimir Curbet a știut să culeagă pe parcursul anilor cele mai frumoase flori de dans, muzică, port național de pe meleagurile Moldovei, aranjându-le cu multă inspirație și fantezie și ridicându-le la nivel de spectacole, la nivelul adevăratelor perle coregrafice, păstrând în formele lor artistice stilul și maniera de interpretare, muzica, costumele și spiritualitatea poporului în toată autenticitatea lor.

Datorită acestei activități de creație a maestrului Vladimir Curbet, colectivul “Joc”-ului a cunoscut o ascensiune permanent și s-a bucurat de autoritatea națională și internațional. „Hora mare”, „Bătuta”, „Hora fetelor”, „Brâul”, „Sârba”, „Răzășeasca”, „Moldoveneasca”, „Mărunțica”, „Crăițele”, „Călușarii’, „Suita Sărbătorească”, „Nunta moldovenească”, „Carpații”, „Legenda Mărțișorului”, „Drăgaica” – sunt doar câteva din bijuteriile muzical-coregrafice care au adus ansamblului faimă recunoscută în întreaga lume.

Vladimir Curbet s-a născut la 19 septembrie 1930 în satul Susleni, raionul Orhei. În timpul activității sale a pregătit 8 programe de concert (circa 80 de dansuri), fiind incluse cele mai reprezentative opere ale muzicii și dansului popular, prezentate publicului în circa 7800 de spectacole, dintre care în jur de 3800 dincolo de hotarele țării. A efectuat turnee în peste 70 de țări ale lumii. Neobosit valorificator al dansului și muzicii populare, Vladimir Curbet a scris mai multe cărți în care și-a expus dragostea și respectul față de acest popor, printre care: “Promotori ai artei populare”, „La vatra horelor”, „Așa-i jocul pe la noi”, „La gura unei peșteri de comori”, „Grai și tradiții ne-a unit”, „Valori perene românești”. Vladimir Curbet este Artist al Poporului din Republica Moldova și din fosta URSS, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova.

Doina Secrieru
Share