Ministrul Apărării Voicu a întreprins o vizită în Regimentul de Rachete Antiaeriene

Ministrul Apărării Voicu a întreprins o vizită în Regimentul de Rachete Antiaeriene

Ministrul Apărării, Pavel Voicu, împreună cu şeful Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan, ieri, a întreprins o vizită în Regimentul de Rachete Antiaeriene, pentru a se documenta despre activitatea, infrastructura, condiţiile de serviciu, dotarea unităţii şi starea tehnicii militare, precum şi principalele probleme cu care se confruntă efectivul.

Oficialii au inspectat edificiul statului major al Regimentului şi punctul de comandă al acestuia şi s-au familiarizat cu modalităţile de monitorizare a spaţiului aerian al Republicii Moldova. Totodată, au mers şi în parcul auto al unităţii, unde au verificat tehnica militară, inclusiv cea planificată pentru a fi reparată. În același timp, aceştia au vizitat cantina unităţii, cazarma, depozitele de armament şi echipament.

Ministrul Voicu a dispus, în acest sens, modificarea sortimentului de produse alimentare pentru efectivul unităţii, prin limitarea cantităţii de conserve şi altor produse semifabricate şi includerea în raţia alimentară a unui număr mai mare de fructe şi legume.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Mihaela Rotari

Share