Ministrul Apărării a avut o întrevedere cu o delegaţie a Adunării Parlamentare a NATO

Ministrul Apărării a avut o întrevedere cu o delegaţie a Adunării Parlamentare a NATO

Ministrul Apărării, Eugen Sturza, a avut, astăzi, o întrevedere cu o delegaţie a Adunării Parlamentare (AP) a NATO, condusă de preşedinta Rasa Jukneviciene. La eveniment a fost prezent şi Secretarul General al AP NATO, David Hobbs, trasmite Oficial.

Oficialii au discutat despre cooperarea Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică pe dimensiunea de apărare şi asistenţa oferită de ţările aliate pentru dezvoltarea şi modernizarea Armatei Naţionale.

Ministrul Sturza i-a informat pe membrii delegaţiei despre reforma iniţiată în sectorul de apărare, care cuprinde aprobarea documentelor strategice – Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Militară, acţiuni prevăzute în cadrul primei faze a Iniţiativei de Dezvoltare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), puse în aplicare cu sprijinul NATO, precum şi programul „Armata Profesionalizată”.

În acest sens, ministrul Apărării a mulţumit pentru asistenţa oferită prin intermediul programelor şi proiectelor, printre care Programul de Consolidare a Integrităţii (BII), Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova — NATO şi Procesul de Revizuire şi Planificare a Parteneriatului (PARP), Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeia, pacea și securitatea, proiectele Fondului PfP NATO privind eliminarea pesticidelor și a altor substanțe chimice periculoase de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, Eugen Sturza s-a referit la oportunităţile de instruire pentru personalul Armatei Naţionale, inclusiv prin intermediul Programului de Consolidare a Instruirii în domeniul Apărării (DEEP), precum şi la Şcolile NATO şi în cadrul exerciţiilor multinaţionale.

Eugen Sturza şi-a exprimat speranţa că Alianţa va susţine în continuare reformele din sectorul de apărare al ţării noastre, care sunt direcţionate spre crearea unei armate moderne, mobile, bine-pregătite şi echipate, care să fie interoperabilă cu forțele aliate ale NATO.

La rândul său, Rasa Jukneviciene a menţionat deschiderea Alianţei de a consolida parteneriatul cu ţara noastră şi a oferi asistenţă pentru reformarea instituţiei de apărare.

De notat că delegaţia Adunării Parlamentare a NATO efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 17-19 octombrie.

Doina Secrieru

Share