Ministrul Agriculturii a participat la Forumul American de Dialoguri Comerciale pentru Securitatea Apei și Alimentelor la București
În cursul dimineții, ministrul Vladimir Bolea a participat la București, la Forumul American de Dialoguri Comerciale pentru Securitatea Apei și Alimentelor în România, Moldova și Ucraina, informează OFICIAL.
Evenimentul este o platformă ce reunește reprezentanții autorităților publice de profil din România și Ucraina, exponenții misiunilor diplomatice, reprezentanții partenerilor de dezvoltare și ai donatorilor și exponenții comunității de investitori, pentru a evidenția impactul recent al bugetelor și politicilor UE și naționale asupra sectoarelor agrobusiness și infrastructurii. În plus, companiile americane prezintă tehnologiile pentru reziliența climatică și soluții de remediere după seceta din Regiunea Mării Negre.
În contextul sporirii importanței securității alimentare, pe fundalul provocărilor globale și naționale privind schimbarea climei, trasabilitatea produselor și sănătatea populației, ministrul Vladimir BOLEA a menționat: „Pentru majoritatea țărilor din regiune, comunitatea agricolă și-a desfășurat activitățile într-un context incert: tensiunile armate din Ucraina, seceta excesivă, criza produselor petroliere, afectarea căilor logistice aferente circuitului de produse agroalimentare – toate cu impact fără precedent asupra economiilor naționale, aprofundând dificultățile existente pe segmentul agroalimentar și aducând în prim plan problema securității alimentare.”
În aceeași ordine de idei, oficialul a comunicat că Guvernul Republicii Moldova depune eforturi în vederea promovării multidimensionale a următoarelor acțiuni cu impact sistemic major: reabilitarea și extinderea sistemelor de irigare, construcția structurilor de reținere/acumulare a apelor pluviale pentru irigare, extinderea suprafețelor protejate de grindină, prin construcția infrastructurii și deschiderea unor noi puncte rachetare, digitalizarea agriculturii, creșterea profitabilității, optimizarea factorilor de producție și îmbunătățirea fluxului de informații printre utilizatori, tranziția către o agricultură durabilă, prin reducerea costurilor de producere, diversificarea surselor de producere a energiei și diminuarea dependenței de sursele tradiționale ș.a.
În încheiere, ministrul a exprimat mulțumiri partenerilor de dezvoltare, care încurajează sustenabilitatea sectorului agroalimentar prin investiții și preluări de bune practici.
„Republica Moldova este interesată și deschisă să continue acest dialog eficient și constructiv, iar obiectivele ambițioase stabilite, să fie atinse de fiecare țară, cu eforturi comune”, a concluzionat Vladimir Bolea.
Forumul se desfășoară în cadrul celui mai important eveniment agricol din România ce are loc în perioada 26 – 30 octombrie, la ROMEXPO.