Ministru: Rețeaua de farmacii a statului trebuie dezvoltată pentru a putea garanta accesibilitate la medicamente

Ministru: Rețeaua de farmacii a statului trebuie dezvoltată pentru a putea garanta accesibilitate la medicamente

Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a efectuat o vizită de lucru la depozitul farmaceutic SA ”Sanfarm-Prim”. Scopul vizitei a fost de a evalua situația și perspectivele de transformare a societății pe acțiuni cu cota preponderentă de stat și de a identifica soluțiile investiționale pentru asigurarea implementării și corespunderii acesteia la GDP (Regulile de bună practică de distribuție a medicamentelor).

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Sănătății a fost însoțită de Dafina Gercheva, coordonator rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova și de Narine Sahakyan, reprezentant permanent adjunct, PNUD Moldova. Oficialii au vizitat spațiile depozitului de produse farmaceutice.

În timpul întrevederii, conducerea SA ”Sanfarm-Prim” a remarcat problemele cu care se confruntă în prezent întreprinderea, îndeosebi referindu-se asupra lipsei de resurse financiare necesare pentru reparația a circa 3500 m² și procurarea echipamentului necesar pentru transportarea și depozitarea produselor farmaceutice, ceea ce ar permite ajustarea întreprinderii la cerințele GDP.

Având în vedere cele expuse, partenerii externi și-au manifestat deschiderea pentru a susține dezvoltarea acestui depozit farmaceutic, ca o structura exclusiv a statului, iar ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a declarat că această întreprindere necesită o reorganizarea sistemică.

”Acest depozit farmaceutic trebuie să redevină al statului și să lucreze în beneficiul cetățenilor. Rețeaua de farmacii a statului trebuie dezvoltată și susținută pentru a putea garanta accesibilitate la medicamente, dar și prețuri mici. Actualul statut  al societății pe acțiuni, care are o cota infimă privată,  nu îi permite să poată accesa granturile investiționale venite din exterior și nu sunt eligibili pentru multe instituții financiare locale”, a punctat ministrul.

Prin urmare, în perioada următoare vor fi organizate o serie de ședințe de lucru cu reprezentanții Ministerului Justiției și Ministerului Economiei pentru a identifica cea mai corectă și eficientă modalitate de a reorganiza SA „Sanfarm-Prim”.

Menționăm că SA „Sanfarm-Prim” este o întreprindere preponderent cu capital de stat, în care 99,11% de acțiuni îi revine statului și 0,89 – cota privata.

În prezent, SA ”Sanfarm-Prim” oferă locuri de muncă pentru 116 angajați și are o rețea din 24 de farmacii în Chișinău și raionalele Drochia, Taraclia, Hîncești și Ialoveni.

Doina Secrieru

Share