Miniștrii Sănătății și oficialii de rang înalt din nouă țări europene se întrunesc la Chișinău

Miniștrii Sănătății și oficialii de rang înalt din nouă țări europene se întrunesc la Chișinău

Miniștrii Sănătății și oficialii de rang înalt din nouă țări europene – Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Israel, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei se vor întruni în data de 3-4 aprilie 2017, la Chișinău, pentru a-și uni eforturile și a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate și a bunăstării cetățenilor din aceste țări – anunță serviciul de presă al Ministerului Sănătății al RM.

Marți, 4 aprilie 2017, miniștrii vor semna o Declarație, subliniind angajamentul privind provocările majore în domeniul sănătății, inclusiv bolile netransmisibile, acoperirea universală cu servicii medicale, colaborarea transfrontalieră în urgențe de sănătate publică și migrație. Miniștrii vor face schimb de cele mai inovatoare exemple de acțiuni întreprinse în ceea ce privește Agenda de dezvoltare durabilă 2030 și modalitățile de creare a unei cooperări mai strânse în domeniul sănătății publice în cadrul Rețelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (SEEHN).

Cel de-al patrulea Forum al Miniștrilor Sănătății este organizat de Președinția, Comitetul Executiv și Secretariatul Rețelei de Sănătate din Europa de Sud-Est, în colaborare cu Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa. Evenimentul este găzduit de Guvernul Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

 

Share