Ministerul Sănătății: La moment în țară activează peste 500 puncte de vaccinare și sunt disponibile toate tipurile de vaccin
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a prezentat informații actualizate privind procesul de imunizare împotriva COVID-19 în Republica Moldova. Potrivit informațiilor prezentate, acoperirea vaccinală în țară este de 16,47% cu doza 1, iar cu 2 doze – 13,12% din totalul persoanelor imunizate, informează OFICIAL.
În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că, din totalul vaccinurilor Astra Zeneca recepționate de RM au fost utilizate peste 95%. În cazul vaccinurilor Sputnik V – 95,7%, Pfizer – în jur de 62%, Sinopharm – peste 32 la sută, Sinovac – peste 75% și Johnson&Johnson – peste 72%, din totalul dozelor recepționate de țara noastră.
„53% din persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sunt bărbați, iar 47% sunt femei. Municipiul Chișinău are o acoperire vaccinală de 24,2% – cu prima doză și în jur de 20 la sută – cu doza doi. Urmează Orhei, Soroca, Cimișlia și Strășeni. Printre teritoriile cu acoperire vaccinală mai scăzută se numără Fălești, Briceni, Taraclia, Glodeni, UTA Găgăuzia. Teritoriile din stânga Nistrului au o acoperire vaccinală de 14,5% cu doza 1 și de 12,1% cu doza 2”, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.
Până la moment, doar 474 de persoane, din cele peste 563 de mii imunizate, au fost testate pozitiv la COVID-19, ceea ce reprezintă 0,08%. Din totalul dozelor de circa 973 de mii, au fost înregistrate 1447 de evenimente adverse post imunizare, sau 0,14% din dozele administrate. 93% au reprezentat forme ușoare și doar 7% – forme moderate.
Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au menționat că, la moment în țară activează peste 500 puncte de vaccinare, iar pentru imunizare sunt disponibile toate tipurile de vaccin. În context, Ministerul Sănătății îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să se vaccineze împotriva COVID-19 și să respecte măsurile de protecție în continuare.
Cristina Jicol