Ministerul Sănătății: Este prematur să vorbim despre ridicarea restricțiilor

Ministerul Sănătății: Este prematur să vorbim despre ridicarea restricțiilor

Până în prezent, 2,5% din totalul populației Republicii Moldova a fost vaccinată împotriva COVID-19, informează OFICIAL.

Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că, Republica Moldova a recepționat până în prezent 292 970 de vaccinuri anti-COVID-19. În total au fost vaccinate 96 373 de persoane din țară, dintre care peste 86 de mii cu prima doză de vaccin, iar peste 10 mii de cetățeni au fost vaccinați cu ambele doze.

„Cazurile noi și de deces au scăzut cu 23 de procente față de săptămâna precedentă. Rata de contagiozitate este în continuă scădere, dar rămâne destul de înaltă și este prematur să vorbim despre ridicarea restricțiilor. Trebuie sa fim precauți în ceea ce ține de respectarea măsurilor simple de protecție”, au menționat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Totodată, ei au spus că, a fost atestată o diminuare progresivă în rândul lucrătorilor medicali cu 82,5 la sută. „Persoanele care au fost testate pozitiv după vaccinare reprezintă doar 0,23% sau 229 de persoane, intervalul mediu de zile de la administrare este de 11 zile. Este foarte important ca toate persoanele care au fost vaccinate să păstreze măsurile de protecție chiar și după vaccinare”, au precizat ei.

1123 dintre persoanele vaccinate au atestat reacții adverse post-imunizare, ceea ce reprezintă 1,16% din totalul populației vaccinate. 96% reprezintă forme ușoare care se manifestă prin febră, slăbiciune, dureri musculare, articulare. 4% din totalul evenimentelor adverse post-imunizare au fost forme moderate cu reacții alergice, erupții și edimacere, dar care au trecut cu o medicație în decursul a câtorva zile.

Cristina Jicol

Share