Ministerul Sănătății cere sancțiuni în cazul de deces al bebelușului la Spitalul Raional Strășeni

Ministerul Sănătății cere sancțiuni în cazul de deces al bebelușului la Spitalul Raional Strășeni

Zilele trecute în mass-media a apărut o știre despre decesul unui bebeluș la Spitalul Raional Strășeni. În reportajul difuzat, părinții acuză cadrele medicale de imprudență și de faptul că bebelușul ar fi fost lăsat pe un pervaz din instituția medicală. Prin urmare, Ministerul Sănătății s-a autosesizat pe marginea acestui caz de rezonanță publică. Autoritatea a convocat un grup de lucru alcătuit din specialiștii principali ai ministerului în domeniul obstetrică și ginecologie, neonatologie, medicină de familie și morfopatologie, potrivit unui comunicat de presă.

Experții au constatat un șir de încălcări în aplicarea regulamentelor și procedurilor interne de către IMSP Spitalul Raional Strășeni. În urma expertizei medico-legale, specialiștii au stabilit că indiferent de evoluția nașterii, malformațiile depistate  ar fi fost incompatibile cu viața.

Totodată, asistenta medicală a dat dovadă de neglijență în procesul transportării cadavrului la Institutul Mamei și Copilului pentru efectuarea autopsiei. Aceasta a plasat trupul neînsuflețit al fătului pe pervazul din secția de maternitate pentru câteva clipe. În acel moment în secție a intrat tatăl copilului, care a și depistat neregula.

În context, Ministerul Sănătății a solicitat Consiliului Raional Strășeni, fondator al IMSP Spitalul Raional Strășeni, aplicarea sancțiunilor disciplinare conducerii spitalului și tuturor persoanelor implicate în acest caz.

scrisoarecrs

Maria Roșca

Share