Ministerul Mediului îndeamnă administrațiile instituțiilor de învățământ să nu permită folosirea baloanelor la început de an școlar

Ministerul Mediului îndeamnă administrațiile instituțiilor de învățământ să nu permită folosirea baloanelor la început de an școlar

Se apropie ziua de 1 septembrie, când instituțiile de învățământ din țară organizează careuri prilejuite de începerea noului an de învățământ. Cu această ocazie, adesea organizatorii folosesc multiple baloane umflate cu heliu, pe care le lansează în atmosferă, în timpul programului festiv programului festiv. Ministerul Mediului îndeamnă și cu această ocazie administrațiile instituțiilor de învățământ să se abțină de la această practică. 

Problema baloanelor umflate cu heliu, care se folosesc mai ales la diferite evenimente și festivități, atât ale gimnaziilor și liceelor cât și ale grădinițelor, este una cu consecințe nefaste asupra mediului, avertizează experții în domeniu. Aceste baloane nu sunt atât de inofensive precum se percepe, fiind confecționate din materialele care nu sunt biodegradabile, sunt de unică folosință, pot zbura la distanțe mari și pot provoca numeroase probleme mediului înconjurător, în special pentru vietățile terestre și acvatice.

Conform unor studii realizate în acest sens, în dependență de materialul din care este confecționat balonul, acesta poate rămâne în aer timp de cel puțin 8-10 ore, dacă e din latex și până la câteva săptămâni, dacă este din folie. Totuși, mai devreme sau mai târziu, acestea se sparg, iar resturile cad în păduri, râuri, lacuri sau mări. După ce ajung în mediul înconjurător, baloanele se transformă în deșeuri, care pot ucide păsările, dar și animalele, care le percep drept hrană, sau pot cauza diferite lațuri sau capcane în care acestea se prind, înfășurându-se în jurul corpului, ceea ce duce adesea la asfixiere. Un grup de cercetători din Australia a descoperit că, în total, una din cinci păsări de mare moare, în mod regulat, ca urmare a consumului unor resturi de balon. Iată de ce, în multe state ale lumii, pentru a reduce impactul negativ asupra mediului, legislația interzice utilizarea baloanelor cu heliu în activitățile de agrement.

În ceea ce privește heliul utilizat la umflarea acestor baloane, acesta este un gaz incolor, inodor, inert, netoxic și, fiind eliberat în atmosferă, nu are niciun efect negativ asupra mediului. Totuși, heliul este o resursă neregenerabilă și nici nu poate fi creat sintetic, astfel că folosirea intensă pentru activități de agrement ar putea duce la epuizarea sa și la limitarea utilizării în alte sectoare, unde este necesar mai mult.

În Republica Moldova nu există prevederi ale actelor normative care ar introduce asemenea interdicții, prin urmare, autoritățile de mediu ar putea veni doar cu unele recomandări către Ministerul Educației și Cercetării, către autoritățile publice locale și către instituțiile preșcolare și școlare, să renunțe la folosirea baloanelor cu heliu în cadrul festivităților de la începutul noului an de învățământ.

Share