Ministerul Educației introduce reguli stricte împotriva hărțuirii sexuale în universități
Universitățile din Republica Moldova vor dispune de un cadru unitar de prevenire, raportare și intervenție în cazurile de hărțuire sexuală, odată cu aprobarea de către Ministerul Educației și Cercetării a unui Regulament în acest sens.
Documentul normativ stabilește standarde comune pentru toate instituțiile de învățământ superior și oferă mecanisme instituționale pentru gestionarea cazurilor de hărțuire sexuală, inclusiv a celor produse în spațiul online și în campusurile universitare. Regulamentul definește responsabilități instituționale, proceduri transparente de sesizare și examinare a cazurilor, măsuri de protecție pentru persoanele afectate și acțiuni de prevenire prin informare și educație.
Regulamentul-cadru a fost elaborat la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de către Centrul Internațional „La Strada”, cu sprijinul UN Women Moldova și susținerea financiară a Uniunii Europene, prin proiectul „#EVOLVE4GE: accelerarea egalității de gen asigurând abilitarea femeilor prin oportunități economice, combaterea violenței și guvernare sensibilă la gen”, precum și a Guvernului Danemarcei, prin proiectul „Sporirea leadership-ului femeilor pentru societăți reziliente și pașnice”. Inițiativa este implementată în cadrul proiectului „Dezvoltarea mecanismului de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ superior”, finanțat de Uniunea Europeană și realizat de UN Women Moldova și Centrul Internațional „La Strada”.
Pe parcursul anului 2025, de suport pentru consolidarea politicilor instituționale și dezvoltarea mecanismelor interne de prevenire și intervenție au beneficiat:
- Universitatea de Stat din Moldova;
- Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”;
- Universitatea Tehnică a Moldovei.
Programul de suport destinat instituțiilor de învățământ superior include organizarea activităților de instruire pentru studenți, cadre didactice și personal de conducere, desfășurarea discuțiilor de tip focus-grup și consultări cu membrii comunității universitare, oferirea de resurse informative și suport metodologic pentru activități de sensibilizare, precum și asistență în procesul de revizuire și adaptare a actelor instituționale în conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru.
În anul 2026, procesul de pilotare și implementare continuă în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova și al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, instituții selectate pentru etapa actuală a proiectului.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în 2024 studiul național anual privind integritatea academică în universitățile din Republica Moldova, pentru a avea o imagine actualizată asupra percepțiilor și experiențelor studenților și cadrelor didactice legate de integritate, plagiat, fraudă, corupție, hărțuire sexuală și utilizarea inteligenței artificiale în mediul universitar. Cercetarea este realizată cu suportul Băncii Mondiale, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”. Rezultatele ediției a doua a studiului, din 2025, pot fi accesate aici.












