Ministerul Educaţiei a organizat o întrunire a Comitetului de Coordonare Sectorială

Ministerul Educaţiei a organizat o întrunire a Comitetului de Coordonare Sectorială

O economie sănătoasă poate fi construită doar prin prisma unor brațe de muncă bine calificate. Pornind de la acest deziderat, Ministerul Educației a stabilit drept una din prioritățile sale modernizarea și dezvoltarea învățământului profesional tehnic.

În acest context, în data de 23 octombrie 2015 Ministerul Educaţiei a organizat o întrunire a Comitetului de Coordonare Sectorială, la care au avut loc discuții privind provocările și prioritățile din sistemul de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un bilanț al cooperării partenerilor de dezvoltare cu Republica Moldova în domeniul învățământului profesional tehnic prin proiecte și, de asemenea, a avut loc un schimb de informații cu privire la viitoarele colaborări posibile. Necesitatea de a „valorifica momentul” printr-o abordare mai bine coordonată și sinergică a cooperării cu partenerii de dezvoltare interesați, precum și angajamentul Guvernului pentru reforma în sistemul învățământ profesional tehnic, au fost determinante favorizând organizarea acestui eveniment, pe parcursul căruia Ministrul Educaţiei dna Corina Fusu a reiterat că reforma învățământului profesional tehnic reprezintă una din priorităţile Ministerului.

La eveniment au participat reprezentanții Delegaţiei Uniunii Europene, European Training Foundation (ETF) şi principalii parteneri de dezvoltare prezenți în Republica Moldova: Biroul de Coordonare a Cooperării Tehnice al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein ş.a.

 

Maria Roşca

Share