Ministerul Educației a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea studiilor superioare de master

Ministerul Educației a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea studiilor superioare de master

Ministerul Educației a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea studiilor superioare de master, ciclul II. Documentul, propus spre discuții publice, este elaborat în conformitate cu prevederile Codului educației.

Proiectul prevede că orice instituție de învățămînt superior, publică sau privată, interesată în oferirea de programe de studii superioare de master, urmează să treacă, în mod obligatoriu, prin procesul de evaluare externă, în vederea autorizării de funcţionare provizorie, înainte de a începe programul respectiv. Decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie, la acreditare, neacreditare sau la retragerea dreptului de organizare a unui program de studii se va adopta de Guvern la propunerea Ministerului Educaţiei, în baza rezultatelor evaluării externe efectuate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional sau de o altă agenție de asigurare a calității înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţămîntul Superior.

Organizarea concursului și metodologia de admitere la studii superioare de master, precum și metodologia de calculare a mediei generale de concurs, se vor stabili prin regulamentele instituționale elaborate de fiecare instituţie de învăţămînt superior în parte. Senatele instituțiilor ofertante de programe de master vor stabili și data începerii anului universitar pentru ciclul II de studii superioare.

Din momentul aprobării Regulamentului, studiile superioare de master se vor organiza atît cu frecvenţa la zi, precum și cu frecvenţă redusă, dar și la distanţă, cu condiţia existenței suportului tehnic necesar. De menționat că în domeniile generale de studiu „Arte”, „Psihologie”, „Medicină veterinară”, „Medicină”, „Farmacie” şi în domeniile de formare profesională „Limbi moderne” și „Arhitectură” – studiile superioare de master se vor organiza numai prin învăţămînt cu frecvenţă.

Potrivit proiectului de regulament, la concursul de admitere în ciclul II de studii superioare de master pot participa deţinătorii diplomei de studii superioare de licenţă sau ai unui act echivalent de studii, recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi calificărilor.

Candidații au dreptul să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe programe de studiu din diverse domenii generale de studiu, la una sau mai multe instituții de învăţămînt superior, dar vor fi înmatriculați la un singur program de master în cadrul unei singure instituții de învăţămînt superior, dintre cele pentru care au optat.

Regulamentul va intra în vigoare după aprobarea lui de Guvern.

Mihaela Rotari

Share