Metale preţioase din aur şi argint cu marcaj fals. Schema ilegală a unui grup criminal!

Metale preţioase din aur şi argint cu marcaj fals. Schema ilegală a unui grup criminal!

Ofițerii Direcției Investigare fraude economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și ofiţerii Direcţiei generale urmărire penală, investighează activitatea unui grup de persoane în privința săvârşirii infracţiunii de falsificare a semnelor de marcare de stat, punere în circulaţie şi utilizarea acestora, precum şi de fabricare, comercializare articolelor din metale preţioase şi pietre preţioase cu marcaj fals.

Astfel, a fost deconspirat un grup criminal constituit din persoane fizice şi juridice, care au organizat o schemă ilegală de procurare, modificare, confecţionare şi plasare pe piaţă a articolelor din metale preţioase din aur şi argint cu marcaj de stat fals.

Au fost identificate mai multe case de amanet, ateliere de confecţionare implicate în această schemă ilicită, precum şi un atelier clandestin, amplasat în subsolul unei case de locuit din mun. Chişinău.

La 25 mai 2018, au fost efectuate 11 percheziţii la domiciliile, în automobilele şi oficiile persoanelor fizice şi juridice implicate, în rezultat fiind depistată o linie clandestină cu utilaj special pentru prelucrarea, confecţionarea articolelor din aur şi argint, articole din aur şi argint în asortiment, fără acte de provenienţă şi fără marcarea corespunzătoare, în proporţii deosebit de mari, pietre preţioase fără acte de provenienţă, mijloace băneşti necontabilizate în valoare totală de peste 400 000 lei, înscrisuri de ciornă privind veniturile încasate (aşa-numita contabilitate „neagră”), purtători de informaţii şi o armă pneumatică deţinută ilegal.

Articolele ridicate urmează a fi supuse examinării şi expertizării, în scopul stabilirii modalităţilor de marcare falsă şi a cuantumului exact al prejudiciului cauzat statului.

La moment activităţile procesuale se află în plină desfăşurare, obiectivul acestora fiind identificarea tuturor făptuitorilor, dar şi verificarea provenienţei exacte a obiectelor ridicate şi a reţelelor prin care acestea urmau a fi realizate.

În caz de condamnare, bănuiţii riscă pedeapsa cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică – amendă în mărime de la 10000 la 13000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Mihaela Rotari 

Share