Membrii unei organizații criminale – reținuți după ce au șantajat și jefuit o familie din capitală

Membrii unei organizații criminale – reținuți după ce au șantajat și jefuit o familie din capitală

Trei bărbați cu vârstă cuprinsă între 33 și 38 de ani, domiciliați în mun. Chișinău, membrii activi ai organizației criminale „Kitaeţ”, au fost reținuți de ofițerii INI și PCCOCS, după ce au șantajat și au jefuit o familie din capitală.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii Direcției combaterea crimei organizate din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, s-a stabilit că în luna iunie 2018, membrii grupării  au intrat abuziv în domiciliul unei persoane din mun. Chișinău.

Aceștia, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor acestuia, sub un pretext inventat, creându-i o datorie artificială, l-au deposedat de mijloace financiare în suma de 2 000 euro.

În aceiași zi, victima a fost dusă de către suspecți într-un parc din capitală, unde aplicându-i violența fizică, i-au cerut transmiterea mijloacelor financiare în sumă de încă 5 000 euro, în interesul trezoreriei clandestine „obșeac” a organizației criminale „kitaeț”.

Ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigaţii și a acțiunilor de urmărire penală la 17 iulie 2018, după primirea unei tranşe din suma estorcată de bani,  care a avut loc sub controlul organelor de drept, suspecții au fost reținuți în flagrant. 

În urma mai multor percheziții efectuate la domiciliile suspecților, la unul dintre ei a fost depistat un laborator improvizat, unde erau cultivate circa 200 de plante de canabis, totodată, laboratorul avea aparataj necesar, confecţionat artizanal pentru crearea condiţiilor favorabile de creșterea lor. La fel, au fost depistate şi ridicate alte probe relevante la documentarea infracțiunilor.

Menționăm, anterior, persoanele reținute au fost judecați pentru mai multe infracțiuni, doi dintre care recent au fost eliberați din locurile de detenţie înainte de termen.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în baza art.189 Cod Penal ”Șantajul” și „Jaful” art. 187 Cod penal. Conform legislației, dacă va fi demonstrată vinovăția suspecților, aceștia riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 7 la 10 ani pentru fiecare infracțiune.

Mihaela Rotari

Share