Membrii Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate şi operatorii de publicitate stradală au trimis o adresare lui Dorin Chirtoacă
Membrii Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate şi operatorii de publicitate stradală au trimis o adresare primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă, prin care solicită să fie discutată și analizată pe larg decizia de demontare a panotajului stradal din 1 iunie curent.
Adresarea integrală a membrilor Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate şi operatorii de publicitate stradală:
“Stimate domnule primar general
Recenta Dumneavoastră decizie asupra domeniului publicităţii stradale de care am aflat din presa ne-a îngrijorat.
Venim să vă asigurăm că impărtăşim preocuparea Dumneavoastră că în domeniul panotajului stradal trebuie restabilită ordinea, însă ne exprimăm regretul că această decizie a venit ca o lovitură de fulger purtând, din punctul nostru de vedere, un caracter prea radical.
Considerăm că înainte de a lua decizii cu caracter chirurgical e bine să facem o analiză amplă a a situaţiei în domeniu, să analizăm cum şi când a apărut boala, care au fost cauzele, să stabilim metodele de redresare şi să reparăm situaţia în felul în care pe viitor să nu se mai repete situaţii de acest gen.
Problema ţine de mai multe aspecte care urmează a fi analizate. Printre ele aspectul arhitectonic al oraşului şi al panotajului ca parte componentă a acestui aspect, efectul economic exprimat prin contribuţia agenţiilor de publicitate la bugetul municipal şi cel statal, menţinerea locurilor de muncă, drepturile cetăţenilor, impactul asupra consumatorilor şi multe alte aspecte ce ţin de această sferă. Experienţa pozitivă a ţărilor lumii în acest domeniu ar fi un bun sfătuitor.
Deasemenea se impune o analiză a consecinţelor implementării acestei iniţiative. Trebuie să calculăm cât ar pierde oraşul şi statul în urma punerii în aplicaţie a unei decizii pripite.
Suntem convinşi că un dialog ponderat şi un studiu amplu s-ar solda cu un rezultat mult mai eficient şi echilibrat.
Noi pledăm pentru acest dialog în care legalitatea, protecţia drepturilor omului şi efectul economic pozitiv să fie fundamentul acţiunilor noastre comune. OrI problema trebuie soluţionată în felul în care să fie satisfăcute doleanţele tuturor părţilor angajate: şi cea a municipalităţii şi cea a sferei profesionale şi cea a cetăţenilor care beneficiază direct sau indirect de efectele activităţii din acest domeniu.
Consideraţi această adresare drept un apel la dialog un urma căruia, suntem convinşi, vom avea cu toţii doar plăcerea rezultatelor pozitive.
Cu multă stimă,
Membrii Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate şi operatorii de publicitate stradală”.
Doina Secrieru