MEC, despre Liceul Republican cu Profil Real: Deteriorarea fostului sediu fost determinată de decizia de evacuare forțată care a fost adoptată în anul 2008
Ministerul Educației și Cercetării face unele precizări privind Liceul Republican cu Profil Real din Capitală, informează OFICIAL.
Liceula fost fondat la 15 august 1994, cu capacitatea de 300 de elevi, pendinte Ministerului Învățământului, sub egida Universității de Stat din Moldova, în sediul Centrului Științific al Palatului Național de Creație al Copiilor și Adolescenților (or. Chişinău, Bulevardul Ştefan cel Mare, nr. 169), actualmente Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”.
În august 2008, la insistența conducerii țării, liceul este scos abuziv din edificiul de pe bulevardul Ştefan cel Mare și transferat temporar (pentru două luni) în două instituții: la Școala profesională nr. 9 și la Gimnaziul nr. 5 „A. Donici”. Elevii, părinții și profesorii au organizat mai multe proteste, dar, cu mare regret, a fost semnată indicația de reamplasare „indiferent unde”.
În noiembrie 2008, Liceul este transferat la USM, unde s-a aflat până în iunie 2013. Ulterior, conform deciziei Consiliului Municipal Chişinău, Liceul Republican cu Profil Real se comasează cu Gimnaziul nr. 5, cu luarea numelui Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”, având sediul în mun. Chişinău, str. Ion Pelivan 30/2.
Având în vedere concretizările de mai sus, explicăm că deteriorarea fostului sediu al Liceului Republican cu Profil Real a fost determinată de decizia de evacuare forțată care a fost adoptată în anul 2008, în contextul activităților de reconstrucție și renovare a Centrului Republican pentru Copii și Tineret, planul acțiunilor de renovare fiind pus în sarcina Ministerului Educației și Tineretului, iar nemijlocit responsabil a fost dl Ion Ceban, viceministru la etapa respectivă. Reiterăm în acest context că în lipsa unei finanțări a reconstrucției încăperilor menționate și a unor proiecte viabile de utilizare în continuare a spațiilor este de neînțeles insistența evacuării liceului care s-a produs în anul 2008. Ulterior, bunul imobil rămas neutilizat s-a degradat în timp, necesitând investiții substanțiale pentru a deveni funcțional.
Precizăm, în acest context, că Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”, în calitate de instituție publică educațional-metodică de învățământ extrașcolar la nivel național, a fost constituit ca un complex integru pentru acordarea de asistență metodică și metodologică instituțiilor de învățământ extrașcolar la nivel național; coordonarea programelor și proiectelor în domeniul învățământului extrașcolar la nivel național și implementarea serviciilor de educație extrașcolară și diseminarea bunelor practici la nivel național. Centrul a fost conceput din următoarele: Blocul „A” – Centrul științific, Observatorul, Sala de conferință, Cursuri de instruire și formare continuă (blocurile Liceului Republican cu profil Real) și alte Blocuri „B – G” Central Administrativ, Teatrul de vară, Terasa de vară; Blocul pentru ocupații la cercurile de profil; Cantina; Blocul pentru concerte și cinema cu săli de profil; Școala de meserii; Complex polivalent pentru Sport și Agrement.
Blocul „A” – Centrul științific, Observatorul, Sala de conferință, Cursuri de instruire și formare continuă (blocurile Liceului Republican cu profil Real) era planificat să fie reconstruit în etapa a II-a de reconstrucție a Centrului, care urma să se desfășoare până la sfârșitul anului 2008.
Menționăm că atât Ministerul Educației și Cercetării, cât și Centrul Republican pentru Copii și Tineret s-au opus de fiecare dată inițiativelor de înstrăinare a bunurilor invocate și sunt întreprinse acțiuni pentru menținerea bunurilor în sistemul educațional cu perspectiva de valorificare conform scopului declarat.