MEC anunță înscrierea la Marea Dictare Națională

MEC anunță înscrierea la Marea Dictare Națională

Ministerul Educației și Cercetării anunță înscrierea la Marea Dictare Națională, ediția a II-a, care va avea loc pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale.

Evenimentul este organizat sub egida Președinției Republicii Moldova și are drept scop sărbătorirea limbii române și promovarea vorbirii și scrierii corecte în rândul populației.

„Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească corect limba română, atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare clară și eficientă în toate domeniile vieții”, a declarat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun.

Având în vedere interesul sporit față de participarea la evenimentul de anul trecut, în acest an Marea Dictare Națională va întruni un număr de trei ori mai mare de participanți, la eveniment fiind așteptați cca 1500 de persoane. Cei care vor avea cele mai bune rezultate la scrierea dictării vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.

Participarea este deschisă pentru toți, iar pentru a fi parte a acestui eveniment, doritorii sunt îndemnați să se înregistreze, accesând următorul link: https://bit.ly/mareadictare. Toți participanții vor primi la fața locului foi, pixuri, apă și chipiuri.

Share