MEC a lansat Programul „ForGoodConnections”

MEC a lansat Programul „ForGoodConnections”

Ministerul Educației și Cercetării și Orange Moldova au lansat Programul „ForGoodConnections” care are drept scop crearea unui mediu digital mai sigur prin intermediul sportului. 

Prezent la evenimentul de lansare, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a salutat inițiativa, mulțumind companiei Orange pentru susținerea domeniului educației. „Prin programe precum semnătura mobilă pentru admiterea la universitățile din țară, implementarea unor măsuri de siguranță online pentru elevi, dar și implicarea în dezvoltarea Rețelei Școlilor Model, compania Orange este alături de elevii din țara noastră”, a spus Dan Perciun.

În cadrul programului vor fi organizate mai multe ateliere digitale pentru profesori și elevi, axate pe dezvoltarea competențelor digitale, siguranța online și pedagogie modernă. Totodată, vor avea loc cursuri și sesiuni de mentorat pentru a sprijini cadrele didactice în integrarea tehnologiei în procesul educațional.

Ministrul Dan Perciun, alături de sportivii de performanță Dan Olaru, Mihaela Samoilă, Mariana Drăguțan, și Alexandru Epureanu, au arborat drapelele Republicii Moldova, companiei Orange și FMF, la arena multifunțională din sectorul Buiucani al capitalei, care va purta denumirea de Orange Arena.

Share