Marșul lui Ștefan cel Mare de la Chișinău la București
Mii de tineri sunt invitați să participe la Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea cu România, în perioada 5-11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului nostru, marșul va porni duminică, 5 iulie, din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București.
Manifestația începe duminică, ora 14:00, din Piața Marii Adunări Naționale. Participanții vor lua parte la mitingul intitulat Marea Adunare Națională și apoi se vor îndrepta pe jos în direcția Bucureștiului. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Manifestanții vor trece Prutul pe jos sâmbătă, 11 iulie și vor înnopta la Iași.
,,Îi invităm pe toți tinerii din raioane și din Chișinău să vină în marș spre capitala Țării, să cerem împreună, într-un glas, Unirea”, a declarat Anatol Ursu, reprezentantul Mișcării Civice Tinerii Moldovei.
Doina Secrieru