Marin Ciobanu: Sper că, colaborarea cu Academia TÜV va permite eliminarea unor deficiențe
Președintele Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare (APIP) și Administratorul principal al Zonei Economice Libere (ZEL) „Bălți”, Marin Ciobanu, a avut o întrevedere cu Volker Höhnisch, directorul general TÜV Thüringen.
După cum informează OFICIAL, TÜV Thüringen este o companie internațională care oferă servicii în toate domeniile legate de siguranță și calitate.
„Compania este specializată în analiza, expertiza, consultarea, planificarea, măsurarea, testarea, instruirea și certificarea în domenii precum echipamentele și produsele, transportul și calificarea. În plus, activitatea TÜV Thüringen vizează asigurarea utilizării optime a echipamentelor, a transporturilor, a sistemelor și a know-how-ului, contribuind astfel la consolidarea competitivității companiilor-clienți. Mai mult de 1000 de angajați sunt implicați în aceste activități în întreaga lume, dintre care mai mult de 600 în Germania. Spectrul de servicii al companiei include servicii complete în domenii precum: Certificarea sistemelor de management al calității și a altor sisteme de management; Certificarea produselor și componentelor; Certificarea personalului; Testarea periodică a echipamentelor de producție și a instalațiilor tehnice; Testarea vehiculelor”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit lor, această întrevedere este importantă mai ales în contextul inițierii de către APIP și ZEL „Bălți” a Programului de Dezvoltare pentru Furnizorii Locali (PDFL).
„Acest Program este menit să faciliteze integrarea furnizorilor locali, în special din rândul IMM, în lanțurile valorice internaționale, prin promovarea cadrul acestora a standardelor înalte de producere, organizaționale, de management și a legăturilor cu companiile multinaționale (CMN) investitoare în sectorul automotiv din Republica Moldova. În rezultat, furnizorii locali vor avea posibilitate să capete cunoștințe, know-how și deprinderi mai bune în domeniul managementului, tehnologiei, planificării afacerilor, finanțelor, contabilității, marketingului, managementului resurselor umane, organizării, proiectării, și proceselor de producție, ceea ce le va oferi o performanță de afaceri mai bună în ceea ce privește capacitatea de a încheia contracte cu filialele locale ale CMN-urilor și a altor investitori străini din Moldova. În prezent, în pofida faptului că IMM reprezintă 97-98% din totalul întreprinderilor din Moldova, acestea, și în special întreprinderile de mărime medie, nu se numără printre liderii în crearea sau utilizarea standardelor. Subreprezentarea IMM în standardizare poate fi explicată prin mărimea, poziția financiară și capacitatea de absorbție a acestora. Aceasta include lipsa expertizei și a infrastructurii organizaționale (unități de standardizare, de management al cunoștințelor), care este necesară pentru o punere în aplicare corespunzătoare a standardelor. Pentru a facilita utilizarea standardelor internaționale de către IMM locale, APIP și ZEL ”Bălți” vor susține și încuraja utilizarea standardelor respective de către IMM moldovenești prin intermediul a mai multor măsuri, inclusiv prin atragerea în Republica Moldova a companiilor de talie mondială în domeniul certificării și testării, ceea ce va contribui la edificarea unei infrastructuri a certificării/testării de nivel internațional, și la un acces mai bun pentru companiile locale la serviciile de certificare și testare”, se spune în comunicat.
În acest sens, conducerea companiei TÜV Thüringen intenționează să efectueze, la începutul lunii septembrie, o vizită în Moldova, pentru a se documenta pe viu referitor la situația din sectorul automotiv și economia țării.
„În rezultatul vizitei, compania va lua o decizie finală referitoare la posibilitatea deschiderii, până la finele anului curent, a unei reprezentanțe la Chișinău, pentru prestarea serviciilor de certificare și testare. În plus, reprezentanții companiei intenționează să participe, la mijlocul lunii noiembrie, la Forumul Moldova Business Week, unde, în cadrul Automotive Cluster Day vor face o prezentare a serviciilor companiei și a posibilităților de colaborare cu partenerii/clienții din Republica Moldova”, se mai spune în comunicat.
Conform lui Marin Ciobanu, există deja înțelegeri concrete cu TÜV Thüringenși Academia TÜV, referitoare la participarea experților companiei la desfășurarea cursurilor speciale în domeniul managementului calității și certificării producției, pentru studenții Colegiului de Inginerie din Strășeni, precum și studenții a patru instituții superioare de învățământ, care fac parte din clusterul automotiv din Republica Moldova – ASEM, Universitatea Tehnică din Chișinău, Universitatea din Bălți și Cahul.
Potrivit Ciobanu, astăzi, companiile internaționale care activează în Republica Moldova, se confruntă cu faptul că trebuie să instruiască suplimentar absolvenții instituțiilor de învățământ din țară în domeniile managementului calității și cerințelor față de producție.
Totodată, Președintele APIP speră că colaborarea cu Academia TÜV va permite eliminarea acestor deficiențe. „La sfârșitul cursurilor, studenții vor primi diplome speciale TÜV, ceea ce le va oferi posibilități mai mari la angajare și de avansare în carieră. APIP, împreună cu partenerii din Germania, va încerca să identifice resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor legate de instruirea suplimentară, examinarea și obținerea diplomelor de către studenți”, susține Ciobanu.
Cristina Pendea