Marijuana și semințe de cânepă de 150 mii lei – ridicate de la doi bărbați din Edineț

Marijuana și semințe de cânepă de 150 mii lei – ridicate de la doi bărbați din Edineț

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță ridicarea a circa jumătate de kilogram de marijuana și peste 70 semințe de cânepă de la doi bărbați din raionul Edineț.

Potrivit estimărilor, pe piața neagră cantitatea de droguri care nu va mai putea fi vândută, ar costa circa 150.000 lei. De asemenea, în cadrul perchezițiilor din raion, au fost ridicate și unelte artizanale pentru consumul canabisului care prezentau urme de rășină de canabis.

Liderul celor doi este un bărbat trecut de vârsta pensionării, condamnat anterior tot pentru infracțiune legată de droguri, încă-și ispășește pedeapsa condiționat, după ispășirea ei câțiva ani în închisoare. Prin urmare, ca să nu intre din nou în vizorul autorităților de drept și astfel să evite revenirea în închisoare, acesta l-a convins pe un alt bărbat, cu vârsta sub 40 de ani, să cultive plantele de marijuana, în scopul vânzării.

Prin urmare, după ridicarea drogurilor de la aceștia, oamenii legii le-au atribuit statutul de bănuit, continuând investigarea faptelor acestora, timp în care până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share