
Mărfuri introduse ilicit, depistate în a doua linie de control vamal
Mărfurile au fost depistate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, după ce au stopat pentru verificări două autocare, de model „Mercedes Travego” și „Setra”. Primul autocar a fost stopat în apropierea or. Ialoveni, iar celălalt în momentul când se deplasa pe traseul Chișinău-Leușeni.
Ambele unități de transport erau conduse de doi conaționali, cu vârstele de 43 și 50 de ani.
În urma controlului vamal efectuat, în compartimentele marfare au fost depistate electrocasnice, aparate electrice, piese auto, precum și alte mărfuri, ce nu au fost declarate la trecerea frontierei vamale.
Valoarea totală a acestora este de aproximativ 170 000 lei.
Mărfurile au fost ridicate, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute conform legislației.