Marfă adusă ilegal din SUA – reținută de angajații vamali

Marfă adusă ilegal din SUA – reținută de angajații vamali

Angajații terminalului vamal „Petricani”, în comun cu specialiștii în analiza riscurilor, au prevenit o tentativă de plasare pe piață a mai multor bunuri, fără achitarea taxelor vamale.

Acționând în baza analizei de risc, aceștia au redirecționat pe culoarul roșu declarația vamală depusă din numele unui antreprenor, cercetat anterior pentru alte încălcări ale legislației vamale.

Astfel, în cadrul controlului fizic, funcționarii vamali au depistat mai multe loturi de piese vestimentare în asortiment, încălțăminte, draperii, jucării și alte articole destinate copiilor, care nu erau indicate în declarația întocmită de reprezentanții companiei.

Documentările preliminare au relevat faptul că bunurile erau aduse din Statele Unite ale Americii. Valoarea acestora a fost estimată la aproximativ 200 000 lei.

Loturile au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor și emiterea unei decizii definitive pe acest caz. În funcție de rezultatele investigațiilor, organul vamal poate dispune confiscarea mărfurilor sau vămuirea acestora și achitarea drepturilor de import. În ambele cazuri, legea mai prevede și achitarea unei amenzi care poate varia de la 40% la 100% din valoarea mărfurilor reținute.

Mihaela Rotari

Share