Maia Sandu a vizitat Circul din Chișinău după prima etapă de restaurare: Ne-am dori foarte mult ca și copiii de azi să se poată bucura de spectacole
Șefa statului a vizitat Circul din Chișinău, unde a fost finalizată prima etapă de restaurare. „Pentru mulți dintre noi, circul înseamnă magie și bucuria copilăriei și ne-am dori foarte mult ca și copiii de azi să se poată bucura de spectacole. Din 1982, când a fost construită, această clădire a fost pentru chișinăuieni și un motiv de mândrie, pentru că era o adevărată capodoperă arhitecturală”, a menționat Președinta.
Președinta Maia Sandu a mai punctat că, din păcate, mai multă vreme ușile Circului au fost închise, însă, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, autoritățile au reușit să facă primul pas spre a le redeschide. Șefa statului și-a manifestat recunoștința față de Uniunea Europeană, care a asigurat cele peste 2 milioane de euro pentru lucrările urgente – reparația cupolei și acoperișului și consolidarea pereților-cortină și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare pentru realizarea lor.
„Așteptăm cu nerăbdare ziua în care această clădire va străluci, din nou, în inima capitalei și în inimile celor mici”, a mai afirmat șefa statului.