Mai mulți tineri au participat la forumul „Democrație europeană în Republica Moldova”
La data de 1 mai 2017, mai mulți tineri interesați de valorile Uniunii Europeane au participat la forumul „Democrație europeană în Republica Moldova”, unde aceștia au fost familiarizați cu perspectivele de dezvoltare socio-culturală pe care ni le oferă Uniunea Europeană, cu dreptul instituțional al UE și mecanismele de influență a instituțiilor Europene asupra evoluției politice în RM, dar și au avut posibilitatea de a-și fortifica cunoștințelor privind rolul de cetățean activ și impactul acestuia asupra instituțiilor naționale în proces de promovare și protecție a valorilor democratice.
Potrivit unui comunicat de presă, la forumul „Democrație europeană în Republica Moldova”, organizat de către Roman Banari, activist pentru drepturile omului în cadrul Coaliției Nediscriminare și membru al comunității „Acțiune pentru Justiție”, au participat elevi și studenți din mai multe instituții de învățământ din țară. Printre vorbitori la eveniment au fost prezenți: Excelența sa Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova; Ion Donea Șef Direcție Tineret din cadrul Ministerul Tineretului și Sportului al Moldovei și Natalia Porubin, Coordonator proiecte în cadrul Centrului de Investigații Jurnalistice.
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să afle răspunsuri la întrebările pe care le aveau față de invitați și să discute nemijlocit cu aceștia în cadrul panelului de discuții: „Principii și valori europene versus realități și posibilități de inserție a acestora în Republica Moldova. Rolul tinerilor în fortificarea democrației europene în Republica Moldova.”
Astfel, în cadrul panelului au fost discutate valorile europene și evoluția Uniunii Europene și rolul tinerilor în acest proces. Printre altele, în discuție a fost pus locul și rolul tinerilor în dezvoltarea continue a comunității lor, atât în RM cât și în UE, și necesitatea activismului între tineri, care este generatorul schimbării. În cadrul panelului s-a discutate despre rolul tinerilor în fortificarea democrației în Republica Moldova și cum Guvernul promovează activismul în rândul tinerilor, dar și importanța educației mediatice și pericolele la care suntem supuși astăzi de către mijloacele de informare în masă.
La eveniment, participanții au avut ocazia să discute cu Ana Indoitu, președinta organizației INVENTO, care le-a povestit tinerilor despre oportunitățile de implicare în activități de educație nonformală, atât la nivel local și național, cât și internațional și despre perspectivele pe care ni le oferă educația nonformală și activitățile de mobilitate a tinerilor.
Pe final participanții au avut ocazia să se implice într-un proces de simulare a procesului decizional la nivel de UE cu roluri de reprezentanți ai Republicii Moldova (Guvernul), Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul pe o speță legată de probleme actuale din sistemul de învățământ în Republica Moldova.
Organizatorii anunță că forumul „Democrație europeană în Republica Moldova” va fi succedat de o serie de evenimente, printre care:
Lansarea revistei privind viziunea participanților cu referire la UE, UE-RM, proiect și obiectivele acestuia;
Realizarea unei Expoziții fotografice cu tematică europeană;
Prezentarea expoziției în cadrul „Orășelului European 2017”
Acest eveniment a fost desfăşurat în cadrul proiectului „Promotori pentru democraţie europeană”, cu suportul financiar oferit de Ministerul Tineretului și Sportului.
Maria Roșca