Mai mulți angajați din cadrul Serviciului Vamal, instruiți de experți americani
Centrul de instruire al Serviciului Vamal a găzduit, în această săptămână, un curs de instruire a formatorilor în domeniul combaterii traficului ilicit cumateriale nucleare și radioactive. Mai exact, aceștia au învățat noi tehnici de predare a cunoștințelor în domeniu conform celor mai avansate metodologii.
Trainingul a fost organizat de Departamentul de Energie al SUA și susținut de experți din cadrul Laboratorului Național Nord-Pacific din SUA. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai autorităților vamale și de frontieră din Republica Moldova, Mexic, Croația, Bulgaria și Kazahstan.
În cadrul sesiunilor, participanții și-au consolidat abilitățile de vorbit în public, de sintetizare a informației predate sau de evaluare a cunoștințelor. Totodată, sesiunile teoretice au fost alternate de cele practice, astfel încât formatorii să-și poată analiza și eventual, îmbunătăți prestația.
Cursul de instruire a fost organizat în cadrul Programului pentru Depistarea și Prevenirea Cazurilor de Contrabandă cu Substanțe Nucleare (Nuclear Smuggling Detection and Deterrence – NSDD), finanțat de Guvernul SUA și lansat în anul 2012.
Tot în cadrul acestui program, 22 de posturi vamale au fost dotate cu monitoare portal staționare pentru detectarea materialelor radioactive și nucleare, fiind donate și trei sisteme mobile de detectare a radiațiilor.
Mihaela Rotari