
Mai multe produse moldovenești vor avea acces pe piața europeană
Uniunea Europeană extinde accesul produselor moldovenești pe piața comunitară.
▪️ Crește accesul pentru prune, mere, struguri de masă și cireșe – cu cote tarifare extinse pentru a reflecta volumele comerciale recente.
▪️ Se liberalizează complet importurile de suc de struguri, roșii și usturoi (cu excepția unui element tehnic pentru roșii).
▪️ Moldova va permite mai multă marfă agricolă de calitate din UE – cresc cotele pentru carne de porc și pasăre și se deschid noi cote pentru carne congelată, lapte și unt.
▪️ Accesul extins este condiționat de alinierea treptată a Moldovei la standardele de producție ale UE – parte a parcursului spre aderare.
▪️ Se păstrează posibilitatea de a activa mecanisme de protecție dacă importurile afectează piețele interne.
▪️ O nouă evaluare a acordului este planificată pentru 2027, în funcție de progresele în integrarea europeană a Moldovei.
„Partenerii europeni deschid noi uși pentru economia noastră și oferă stabilitate într-un context regional incert.
Acordul anunțat astăzi de Comisia Europeană este o dovadă a încrederii reciproce și a faptului că relațiile comerciale UE–Moldova devin tot mai profunde și mai avantajoase pentru ambele părți. În beneficiul miilor de producători moldoveni.
Continuăm să lucrăm pentru o Moldovă sigură, conectată și prosperă – parte a familiei europene”, spune Premierul Dorin Recean.