Mai multe patrule ale Poliției de Frontieră vor asigura activitatea în regim de frontieră la portul Giurgiulești
În rezultatul vizitei de lucru la portul Giurgiulești, acum 10 zile, Poliția de Frontieră a venit cu un set de acțiuni ce au menirea să fortifice securitatea în zona de referință, transmite OFICIAL.
Astfel, mai multe patrule ale Poliției de Frontieră vor asigura activitatea de regim pe segmentul de frontieră, conform competențelor. De asemenea, controlul și supravegherea frontierei de stat se va efectua și cu mijlocul de transport, ceea ce până acum era asigurat doar cu patrularea pedestră.
Un alt aspect important este întărirea forțelor pe linia de control al trecerii frontierei de stat prin portul Giurgiulești, dar și îmbunătățirea relațiilor de cooperare cu alte autorități care sunt dislocate în port.
Totodată, urmează ca în cel mai apropiat timp să fie lansate unele instruiri ale angajaților privind formarea lor profesională în domeniul controlului navelor, inclusiv oferirea unei oportunități de a prelua cele mai bune practici.
Amintim că în data de 5 noiembrie a.c., în portul Giurgiulești șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Daniel Martnos, în comun cu o echipă de manageri din cadrul IGPF au participat la întrevederea cu reprezentanții Gardei de Coastă a Statelor Unite și Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Cristina Parfeni