Mai multe obiecte și substanțe interzise în instituțiile penitenciare erau pe punctul de a ajunge în penitenciarul Chișinău și Brănești pe căi ilicite
În urma unei verificări minuțioase, a unui colet, destinat unui deținut, de către angajații penitenciarului din Brănești, au fost depistate și ridicate 57 de pastile de culoare albă, de proveniență necunoscută, camuflate întru-un pachet de lapte condensat, informeazsă OFICIAL.
Alte două ilegalități au avut loc la Penitenciarul nr.13-Chișinău. Urmare a verificării coletelor cu provizii alimentare destinate deținuților, angajații instituției au depistat și ridicat un pachețel cu praf alb, camuflat într-un șampon. Într-un alt colet angajații penitenciarului au depistat și ridicat 150 de lei.
Prin urmare, toate eforturile persoanelor civile de a introduce obiecte și substanțe interzise în penitenciare, s-au dovedit a fi fără succes.
Pe marginea cazurilor respective, au fost acumulate materialele necesare și sesizați angajații organelor de poliție.