„Sector Supravegheat de Vecini” – inaugurat în mai multe cămine studenţeşti. Detalii

„Sector Supravegheat de Vecini” – inaugurat în mai multe cămine studenţeşti. Detalii

În cadrul proiectului “Supraveghere de vecinătate” iniţiat de Inspectoratul General al Poliţiei, poliţiştii sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au deschis un nou Sector supravegheat de vecini în căminele Şcolii Profesionale Nr.2, unde au paticipat peste 300 de studenţi şi profesori. Astfel poliţiştii i-au familiarizat pe cei prezenţi despre scopul şi obiectivele acestui proiect, precum şi despre acţiunile ce urmează a fi întreprinse la pevenirea şi combaterea infracţiunilor patrimoniale. Studenţii au salutat acţiunile poliţiştilor şi au dat dovadă de curiozitate în cadrul întrunirii.

Totodată Poliţia Capitalei a continuat activităţile proactive în stradă, menite să sensibilizeze cetăţenii la prevenirea situaţiilor de risc şi combatere a criminalităţii, fiindu-le distribuite plinate informative în acest context.

De asemenea au fost demarate verificări inopinate de comun cu reprezentanţii Centrului de Sănătate Publică în localurile de agrement din sectoarele Centru și Rîșcani. Acţiunea a fost iniţiată în baza Planului comun de acțiuni cu privire la organizarea și desfășurarea activității de prevenire și contracarare a încălcărilor din domeniul legislației antifumat, scopul căreia constă în verificarea respectării Legii nr.278 din 14.12.2007, privind controlul tutunului şi responsabilizarea agenţilor economici, cu alinierea activităţii acestora la actul normativ în vigoare. Respectiv au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenţie, fiind depistate nereguli în acest context.

Mihaela Rotari

Share