Mai multe acțiuni în susținerea copiilor şi tinerilor din raioanele de est ale ţării

Mai multe acțiuni în susținerea copiilor şi tinerilor din raioanele de est ale ţării

Conform practicii anterioare, pentru vara anului 2017 autorităţile moldoveneşti organizează cu titlul gratuit odihna estivală în taberele din ţară pentru copiii şi adolescenţii ce domiciliază în localităţile din Zona de Securitate şi cele din stânga Nistrului, iar absolvenții instituţiilor de învăţământ din regiune, subordonate Ministerului Educaţiei vor beneficia de burse de studii. Acţiunile în cauză sunt finanţate din bugetul de stat şi se încadrează în priorităţile obiectivului guvernamental de reintegrare a ţării, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, în scopul bunei organizări a odihnei de vară a copiilor şi adolescenţilor în sezonul estival 2017 conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 321 din 24. 05. 2017 au fost achiziționate 300 de bilete pentru elevii din instituţiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi mun. Bender subordonate Ministerului Educaţiei şi 100 de bilete pentru copiii din instituțiile de învățământ din partea de est a Republicii Moldova şi mun. Bender, fiind acoperite şi cheltuielile de transport tur-retur până la destinație, dar şi asigurate servicii de odihnă și întremare a sănătății în taberele de vară din țară.

De asemenea, în anul 2017, Guvernul a prevăzut locuri cu finanţare bugetară şi a planificat pentru înmatriculare în instituțiile de învățământ universitar de pe malul drept la studii superioare de licență 269 de locuri cu destinație specială pentru candidații-absolvenţi din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. La aceste locuri vor putea candida absolvenţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din localităţile de est ale ţării şi din mun. Bender, inclusiv, absolvenții liceelor care au studiat după programele de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova și absolvenţii liceelor originari din localităţile situate în perimetrul liniei administrative de lângă r. Nistru.

Din cele 269 de locuri, 40% se vor acorda absolvenților instituţiilor de învăţământ preuniversitar din raioanele de est ale ţării şi din mun. Bender, care au studiat după programele de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei al R. Moldova, precum şi absolvenților originari din localităţile menţionate care au studiat în liceele situate în perimetrul liniei administrative de lângă r. Nistru, iar 60% vor fi acordate absolvenților instituţiilor de învăţământ preuniversitar din regiunea transnistreană care au studiat după programa școlii de 11 clase.

La fiecare cotă de admitere acordată se va organiza un concurs separat. Selectarea candidaţilor se va realiza în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs.

Absolvenţii liceelor din localităţile de est ale ţării şi din mun. Bender care au studiat după programele de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei, precum şi absolvenţii, originari din regiunea transnistreană care au urmat studiile în liceele situate în perimetrul liniei administrative de lângă r. Nistru pot participa şi la concursul pentru cota de 15 la sută, stabilită prin pct. 40 al Regulamentului-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licență pentru anul universitar 2017-2018, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei nr. 272 din 02.05.2017.

La distribuirea pe cote a locurilor de înmatriculare, instituțiile de învăţământ superior vor opera cu numărul de locuri repartizate pentru fiecare specialitate, rămase după alocarea locurilor destinate pentru candidații din raioanele de est ale ţării şi din mun. Bender.

În lipsa solicitărilor din partea candidaţilor eligibili, locurile neacoperite se vor redistribui, în sesiunea suplimentară, candidaților participanți la concursul general.

Totodată, în continuarea practicilor inițiate în anul 2011, prin Hotărârea Guvernului nr. 584 din 24 iulie 2017 „Cu privire la aprobarea Programului activităţilor de reintegrare a țării pe anul 2017” a fost aprobată acordarea unor ajutoare materiale unice pentru cele 8 instituţii de învăţământ cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană în sumă de 600 mii lei, a câte 75 mii lei pentru fiecare instituţie, întru asigurarea bunei funcţionări a acestora şi modernizarea tehnico-materială.

Astfel de acţiuni, susţinute de Guvernul Republicii Moldova se încadrează în iniţiativele care contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, la susţinerea activităţilor comune în domeniul educaţional, onorarea angajamentelor pozitive faţă de drepturile şi libertăţile copiilor şi tinerilor, precum şi la restabilirea spaţiului unic din sfera învăţământului.

Mihaela Rotari

Share